Poliţiştii caută un brăilean de 26 de ani care a agresat patru tineri. În dimineaţa zilei de 8 martie, orele 5.20, personalul medical din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean Brăila a sesizat la Poliţie că la unitate s-au prezentat pentru îngrijiri medicale patru tineri, care aveau pe corp leziuni produse prin agresiune.
Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că victimele se numesc Lucian C. (26 de ani), Adrian M. (22 de ani), Valentin A. (21 de ani) şi Florin B. (23 de ani), toţi din municipiul Brăila. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că Florin B. necesită pentru vindecare 13-15 zile de îngrijiri medicale, rămânând internat, iar ceilalţi au nevoie de maxim 10 zile de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. "Primele cercetări desfăşurate de poliţişti au stabilit că în timp ce se aflau în incinta unui fast-food situat pe Calea Călăraşilor, între părţile vătămate şi Mădălin A. (26 de ani) a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia acesta din urmă i-a agresionat. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări pentru depistarea agresorului, care nu are un domiciliu stabil", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.