Pe fondul unei datorii, o femeie din comuna Galbenu a fost luată la palme de o altă localnică. Persoana agresată a cerut ajutorul poliţiştilor.
Pe 16 mai, ora 09.30, poliţiştii din Făurei au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către o femeie în vârstă de 47 de ani, din satul Pântecani, comuna Galbenu, cu privire la faptul că în urmă cu puţin timp, a fost lovită cu palma peste faţă, pe stradă. Poliţiştii au stabilit că fapta s-a petrecut pe fondul unei neînţelegeri privind o datorie bănească nereturnată. Aceştia au identificat-o pe agresoare, o femeie de 35 ani, din satul Galbenu. Aceasta s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, având în vedere că, pe timpul conflictului, ochelarii victimei au căzut şi s-au spart.