Bătăuşul din Cireşu a fost trimis în spatele gratiilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătăuşul din Cireşu a fost trimis în spatele gratiilor

Individul din comuna Cireşu, care a băgat spaima în localnici, după ce, într-o singură zi, a bătut şi ameninţat mai multe persoane, ba chiar a intrat în curţile oamenilor şi le-a spart geamurile, a ajuns joi în spatele gratiilor. După lungi căutări, poliţiştii au reuşit să îl găsească pe Costel Călin (36 de ani), recidivist, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis mandat de arestare preventivă în lipsă. Bărbatul, cercetat pentru 15 infracţiuni de ameninţare, lovire sau alte violenţe, distrugere şi violare de domiciliu, se sustragea urmăririi penale, ştiindu-se cu musca pe căciulă.
Potrivit anchetatorilor, în data de 21 septembrie, în jurul orei 16.00, bărbatul s-a întâlnit pe stradă, în localitatea de domiciliu, cu un consătean şi l-a luat la bătaie cu pietre, lovindu-l la nivelul mâinilor. În aceeaşi zi, jumătate de oră mai târziu, individul s-a luat de un alt localnic, acesta aflându-se în curtea locuinţei sale, căruia i-a adresat ameninţări cu moartea, apoi a aruncat cu o sticlă în direcţia acestuia. Nu a durat mult şi, în calea bărbatului pus pe scandal, a ieşit o femeie, căreia i-a aplicat lovituri cu pumnul şi piciorul, după care a ameninţat-o cu acte de violenţă. În drumul său, Costel Călin a lovit cu un pietroi şi a avariat poarta de la gardul locuinţei unei alte consătence, apoi a dat buzna în curtea femeii, a spart trei geamuri de la ferestre şi a ameninţat-o. Procurorii care s-au ocupat de caz mai spun că, în jurul orei 19.00, înarmat cu o rangă, învinuitul a intrat în curtea unei alte familii, lovind un bărbat, în zona capului şi a membrelor, şi agresând cu acelaşi obiect alte două persoane. Ulterior, folosind aceeaşi rangă, atacatorul a distrus gardul de la locuinţa unui consătean, a aruncat cu pietre pe acoperiş şi l-a ameninţat pe bărbat cu moartea. Seria atacurilor din ziua respectivă s-a încheiat la ora 20.00, când bărbatul, cu ranga în mână, a pătruns în curtea unei alte persoane pe care a ameninţat-o.
După comiterea faptelor, învinuitul a fugit de la domiciliu şi s-a sustras urmăririi penale. "Organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare l-au căutat în mai multe rânduri în vederea audierii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ce i-au fost reţinute în sarcină, din relatările membrilor familiei rezultând că bărbatul este plecat de la domiciliu din data de 21 septembrie şi nu ştiu unde se află în prezent", precizau procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei în urmă cu ceva timp. În ziua de 26 septembrie, aceştia au propus arestarea preventivă în lipsă a bărbatului, menţionând că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar instanţa a admis propunerea şi a luat faţă de învinuit măsura arestării preventive pe o perioadă de 10 zile de la data prinderii şi încarcerării. Astfel, pe 29 septembrie, în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca, împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Făurei, bătăuşul a fost găsit în cele din urmă. Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată care a procedat la audierea acestuia şi a confirmat mandatul, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro