Bătăuşii de la ţară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătăuşii de la ţară

Sfârşitul de săptămână a fost unul violent pentru doi localnici din Zăvoaia şi Roşiori, aceştia fiind luaţi la bătaie de propriii consăteni. Un tânăr de 21 de ani din Zăvoaia a primit pumni de la alte două persoane, în timp ce se afla la cafe-bar, iar un bărbat de 55 de ani, din comuna Roşiori, a fost lovit cu o creangă în cap de un localnic.
La data de 31 ianuarie 2015, ora 18.40, personalul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost sesizat, prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o tânără de 19 ani, din comuna Zăvoaia, cu privire la faptul că fratele ei, Ionuţ C. (21 de ani), a fost implicat într-un conflict. "Poliţiştii s-au deplasat pe raza localităţii Zăvoaia şi au stabilit, după efectuarea primelor cercetări, că tânărul de 21 de ani, în timp ce se afla într-un cafe-bar din comună, ar fi fost lovit cu pumnul şi palma în zona feţei de către doi localnici, cu vârsta de 33, respectiv 34 ani", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii i-au sancţionat pe cei doi cu amendă în valoare de 500 de lei, fiecare, conform Legii 61/1991 (republicată). Tânărul bătut a formulat plângere penală împotriva agresorilor pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Tot sâmbătă, poliţiştii de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost şi ei sesizaţi despre o agresiune, tot prin apel 112, de către Stănel C. (55 de ani), din satul Colţea, comuna Roşiori. Acesta s-a plâns că a fost agresat de un vecin. Din primele cercetări desfăşurate de poliţişti a reieşit că între reclamant şi Doru P. (39 de ani), în timp ce se aflau pe stradă, s-ar fi iscat un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În urma acestui fapt, bărbatul de 39 de ani l-ar fi lovit pe celălalt cu o creangă. Cei doi bărbaţi implicaţi în conflict au primit câte o amendă în valoare de 500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro