• candidatul USR - PLUS pentru Primăria Municipiului Brăila, totodată ocupant al poziţiei 3 pe lista Alianţei pentru CLM, Mihai Isvoranu, s-a înscris în “Bătălia pe proiecte” cu două idei interesante: renovarea Centrului Istoric şi modernizarea tuturor instituţiilor de învăţământ din Brăila
Candidat al Alianţei USR-PLUS pentru funcţia de primar al Municipiului Brăila, dar şi ocupant al locului 3 pe lista celor două partide la CLM, Mihai Isvoranu, s-a înscris în “Bătălia pe proiecte” cu două deziderate. Este vorba despre Centrul Istoric renovat şi introdus în circuitul turistic, precum şi “Brăila Educată”, care presupune modernizarea tuturor instituţiilor de învăţământ din oraş.
Trebuie subliniat că toţi candidaţii la Alegerile Locale din 27 septembrie au avut ocazia din 10 august până pe 17 septembrie, să se înscrie în “Bătălia pe proiecte” cu cel puţin un proiect realizabil, dar pe care să şi-l asume public, cu demisia pe masă, în cazul în care nu l-ar putea pune în aplicare până la termenul anunţat în prealabil. Campania s-a încheiat, însă cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” va continua să publice până la finele campaniei electorale, proiectele transmise de cei care au dat curs invitaţiei noastre.
Centrul istoric renovat şi introdus în circuitul turistic
Necesitate: Centrul Istoric al Brăilei se întinde pe o suprafaţă de peste 160 de hectare şi cuprinde adevărate bijuterii arhitectonice de o valoare inestimabilă, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea şi este declarat monument istoric de categoria A. Starea de fapt este însă următoarea: clădiri în ruină, din care cad cărămizi, faţade nezugrăvite de decenii, case în paragină. Dincolo de istoria bogată, Brăila de azi este un oraş cu aproape 200.000 de locuitori, al 11-lea oraş ca mărime al ţării. Locuitorii săi merită o viaţă culturală vie, zone de agrement, evenimente care să le ofere bucurie şi să îi facă mândri de oraşul lor. Efecte: Păstrarea unui patrimoniu unic cu o mare valoare istorică; Creare de locuri de muncă pentru brăileni, în primă fază în construcţii şi renovări, iar în faza următoare din turismul dezvoltat în oraş, ceea ce se traduce, din nou, în locuri de muncă şi bani în economia locală.
Finanţare: De unde fonduri pentru aceste proiecte? Răspunsul este acesta: Programul Operaţional Regional, prin câteva dintre axele sale prioritare.
Axa Prioritară 6 - O regiune atractivă. Principalele tipuri de acţiuni pentru susţinerea favorizării dezvoltării integrate sociale, economice şi de mediu la nivel local şi a patrimoniului cultural, turismului şi securităţii în zonele urbane sunt următoarele: îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi servicii culturale; îmbunătăţirea infrastructurii publice de turism, în special în zone care dispun de un potenţial turistic valoros
Dezvoltarea turismului, balnear, balneoclimateric, litoral; Investiţii în infrastructura din domeniul cultural, în mediul urban; Creşterea securităţii spaţiilor publice; Tabere de elevi şi preşcolari.
Brăila educată
Necesitate: Nivelul de educaţie este direct legat de nivelul de calificare al forţei de muncă şi, în continuare, de nivelul de trai al oamenilor. În Brăila, conform datelor oficiale, avem 50 de unităţi de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal (inclusiv cele care oferă învăţământ postliceal şi profesional). În total, avem în oraş puţin sub 30.000 de elevi.
Proiectul “Brăila educată” are două capitole: şcoli moderne şi After school-uri publice.
Modernizarea şcolilor, mai ales în această perioadă când se discută mult despre învăţământ hibrid - în clasă şi online - este absolut obligatorie. Una din priorităţile de investiţii trebuie să fie modernizarea şcolilor din municipiu, dotarea lor cu toate facilităţile necesare pentru învăţământul hibrid sau online (internet securizat în şcoală, tablete pentru elevi, programe de pregătire pentru cadre didactice).
Curţile şcolilor vor fi, de asemenea, modernizate şi folosite ca terenuri de joacă şi de sport pentru copii şi adolescenţi. Un alt obiectiv este înfiinţarea de after school-uri publice, locuri unde părinţii să îşi poată lăsa copiii în condiţii de siguranţă după ore şi unde aceştia să îşi facă lecţiile şi să se joace într-un mediu supravegheat de personal calificat. Soluţia este mansardarea şcolilor, acolo unde acest lucru este posibil, sau spaţii modulare în curtea şcolilor.
Finanţare: De unde fonduri pentru aceste proiecte? Răspunsul este acesta: Programul Operaţional Regional, prin câteva dintre axele sale prioritare.
Axa Prioritară 5 - O regiune educată. Principalele tipuri de intervenţii (activităţi) sunt: Construire/reabilitare/modernizare/extindere/echipare infrastructură educaţională destinată educaţiei pentru nivelul antepreşcolar şi preşcolar (creşe şi grădiniţe); Construcţia/reabilitarea/modernizarea/extinderea/echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul general obligatoriu (şcoli I-VIII), liceal şi postliceal, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi (atingerea condiţiilor minime de funcţionare a unităţilor de învăţământ); Construire/reabilitare/modernizare/extindere/echipare infrastructură pentru accesibilizarea cladirilor pentru elevii cu dizabilităţi (învăţământul special); Construcţia/reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea unităţilor de învăţământ pentru formarea profesională prin învăţământ profesional şi tehnic, inclusiv învăţământ dual;
Dezvoltarea campusurilor şcolare şi a centrelor de formare profesională în cadrul unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic din sistemul de învăţământ pentru o largă paletă de domenii de formare profesională şi calificări şi pentru un număr semnificativ de cursanţi cu domiciliul la distanţe mari; Reabilitarea/modernizarea/dotarea infrastructurii aferente centrelor de învăţare pe tot parcursul vieţii.