Mergi la conţinutul principal

Bătălia pe proiecte. Arena primarilor

* mai în glumă sau mai în serios, cu profesionalism sau maxim amatorism, candidaţii au onorat invitaţia noastră * un inel modern de circulaţie în interiorul oraşului, cartiere pentru tineri, o şosea de centură în nordul oraşului sau o reformă a administraţiei publice, acestea sunt câteva dintre proiectele propuse de candidaţii la alegerile locale

Cartiere de locuinţe pentru tineri, reabilitarea inelului de circulaţie din interiorul oraşului, construirea unui centru expoziţional, înfiinţarea sau modernizarea unor secţii ale Spitalului Judeţean, reforma administraţiei publice locale prin modernizare şi eficientizare pe criterii de competenţă, investiţii în dezvoltarea zonei pescăreşti a judeţului Brăila - acestea sunt câteva dintre propunerile de proiecte pe care le-am primit de la candidaţii la funcţiile de primar, preşedinte al CJ sau consilier local ori judeţean, în cadrul campaniei "Bătălia pe proiecte". În ediţia de astăzi vă prezentăm proiectele propuse de candidaţii la Primăria Municipiului Brăila, urmând ca în ediţiile viitoare să vă punem la dispoziţie proiectele politicienilor înscrişi în cursa pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean, precum şi pe cele ale potenţialilor consilieri locali şi judeţeni.

Inelul lui Simionescu. 480 de miliarde

Sub genericul "Trei proiecte pentru Brăila", actualul primar Aurel Simionescu ne-a trimis trei iniţiative corelate cu trei obiective strategice: Modernizarea reţelei stradale şi îmbunătăţirea serviciilor şi utilităţilor publice urbane, Susţinerea mediului de afaceri şi Valorificarea patrimoniului cultural şi turistic local. Aferent primului obiectiv strategic, proiectul "Modernizarea inelului de circulaţie din interiorul municipiului Brăila" presupune costuri de 480 de miliarde lei vechi şi este, după cum se arată în proiect, "continuarea firească a investiţiilor derulate în modernizarea infrastructurii de transport din perioada 2010 - 2012". "Inelul de circulaţie" reprezintă, în accepţiunea primarului, "interconectarea a trei proiecte deja aflate în implementare, şi anume proiectul de modernizare a Căii Călăraşilor, cel de modernizare a Bulevardului Dorobanţilor şi cel de modernizare a Căii Galaţi, creând astfel un inel interior de circulaţie la nivelul municipiului". Aşa cum arătam mai sus, costurile totale ale proiectului ar fi de 480 miliarde lei vechi, defalcate astfel: cale rulare tramvaie - 200 miliarde, carosabil - 180 miliarde, apă-canal - 100 miliarde. Proiectul, care ar putea începe în 2013 prin realizarea documentaţiei, ar urma să fie finalizat în 2016, având ca sursă de finanţare fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Tot banii europeni reprezintă cheia de realizare a celorlalte două proiecte propuse de Simionescu: Centrul de Afaceri şi Expoziţii (CAEx), în valoare de 150 miliarde lei vechi, edificiu ce ar urma să ia fiinţă în perimetrul 1 al Zonei Libere, şi START ART, un proiect menit să doteze viitoarea Casă de Cultură şi să instruiască personalul acesteia. Nu putem trece cu vederea faptul că toate cele trei proiecte propuse de Simionescu au ca termen de finalizare anul 2016, adică finalul mandatului. Amănuntul este important, având în vedere faptul că le-am cerut candidaţilor să garanteze realizarea proiectului cu propria demisie.

Cum reformează Drăghincescu administraţia publică

Candidat independent la Primăria municipiului Brăila, Simona Drăghincescu ne propune "cel mai ieftin proiect, dar care a costat cel mai scump în ultimii 22 de ani şi fără de care orice iniţiativă sau proiect grandios nu are nicio finalitate serioasă". Denumirea proiectului este "Reforma administraţiei publice locale" şi are ca scop "modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice locale NUMAI pe criterii de competenţă, astfel încât cetăţenii care plătesc taxe şi impozite să înţeleagă şi să se convingă, în sfârşit, că administraţia publică este în slujba cetăţeanului şi nu invers". Simona Drăghincescu spune că proiectul său nu are nevoie de bani, dar că este absolut necesar un audit economico-financiar-juridic la Primăria Brăila, "dar EXECUTAT de profesionişti adevăraţi nu de persoane care îşi dau cu părerea în ale auditului şi nu numai". Drăghincescu nu explică în proiect cum poate convinge o firmă de audit să lucreze gratis, dar ne promite că "despre reforma morală şi profesională în administraţia publică din Brăila cu siguranţă că voi mai vorbi, mai ales în condiţia în care sunt SINGURA în stare să o fac, astfel încât Primăria Brăila să capete o imagine foarte bună, pe care ar merita-o de altfel, în ochii cetăţenilor." Simona Drăghincescu nu a menţionat un termen pentru implementarea proiectului.

02batalLocuinţe în cartierul lui Vacu

Şi el candidat la Primăria oraşului, Adrian Vacu (PRM) spune că Primăriei îi este suficientă suma de 10 milioane de euro pentru a pune la dispoziţia tinerilor un modern cartier de locuinţe, la preţuri accesibile. Un parteneriat public - privat ar sta la baza investiţiei derulate pe modelul brevetat la Constanţa de primarul Radu Mazăre. Vacu estimează că proiectul ar putea fi încheiat "în maxim doi ani de la finalizarea procedurilor de implementare".

Ţineţi aproape! Bălan rebrenduieşte Brăila

Dintre candidaţii la fotoliul de primar al oraşului, cel mai zgârcit în informaţii s-a dovedit a fi reprezentantul PPDD, Sorin Ovidiu Bălan. Proiectul său se numeşte "Re-Branding Brăila" şi are în vedere revigorarea brandurilor brăilene din toate domeniile. În opinia sa, acest lucru va duce la "creşterea bunăstării materiale şi spirituale a cetăţenilor". Bălan consideră că acest lucru va avea un impact social "năprasnic", iar costurile vor fi "de bun simţ", suportate fiind de sponsori. Când? "În cel mai scurt timp", ne asigură Bălan.

Viorel Balcan şi centura de Nord

Candidatul AVB la Primăria Brăila a constatat ieri că se află la Colţul Ruşinii, tratând cu indiferenţă propunerea "Obiectiv - Vocea Brăilei" de a supune dezbaterii un proiect. Viorel Balcan şi-a reconsiderat poziţia şi, ieri după-amiază, prin intermediul cabinetului său parlamentar ne-a trimis propunerea sa de proiect, ce are în vedere construirea "Centurii de Nord a municipiului Brăila". Drumul ar urma să plece din satul Baldovineşti situat pe DN2B, ar continua pe Şoseaua Naţională Veche, ocolind cartierul Brăiliţa (Pisc) până la Staţia de Epurare. De aici ar continua pe DN21 (digul Brăila - Galaţi) până la Cărămidărie, după care s-ar îndrepta spre trecerea Bac Smârdan. Şoseaua ar urma să devieze "traficul greu dinspre Moldova, Dobrogea şi din interiorul municipiului". Lungimea totală a variantei de centură ar fi de 13,5 km, din care construcţie nouă 3 km, iar diferenţa covoare asfaltice în două straturi. Valoarea estimată 2,5-3 milioane euro. Conform proiectului expus de candidatul Viorel Balcan, începerea lucrărilor ar urma să demareze în prima parte a anului 2013, urmând a fi finalizat în 2 - 3 ani. Pentru obţinerea finanţării, Balcan mizează pe fonduri europene sau pe un parteneriat public-privat. Întrebarea este: cum garantează cu propria demisie acest proiect dacă nu este sigur de finanţare?

"Bătălia pe proiecte" continuă

Reamintim faptul că în încercarea de a schimba măcar un pic acest mod de a face politică, "Obiectiv - Vocea Brăilei" a propus cititorilor şi candidaţilor la alegerile locale o platformă de dezbatere axată pe proiecte realizabile. În acest sens, redactorii noştri au trimis reprezentanţilor principalelor partide politice câte un formular prin care aceştia sau candidaţii respectivelor formaţiuni politice îşi pot prezenta în mod detaliat proiectele, sursele de finanţare şi termenele clare de finalizare.
Marţi, 1 mai, a fost termenul limită în prima fază a campaniei, cea în care, în urma invitaţiilor scrise, am aşteptat de la politicieni proiectele lor pentru următorii patru ani. Sorin Ovidiu Bălan (candidat la Primărie din partea PPDD), Sorin Boşneag (PSD, candidat la funcţia de consilier municipal pentru USL), Alexandru Dănăilă (PNL, candidat la funcţia de consilier municipal pentru USL), Sergiu Diacomatu (candidat independent la funcţia de preşedinte CJ) Simona Drăghincescu (candidat independent la Primărie), primarul Aurel Simionescu (PSD, candidatul USL la Primărie), preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu (PSD, candidatul USL la preşedinţia CJ) şi Adrian Vacu (candidatul PRM la Primărie) sunt cei opt care au răspuns invitaţiei noastre, încadrându-se în termenul limită. Ieri, cu o zi întârziere, alţi doi candidaţi au ieşit din Colţul Ruşinii, trimiţând pe adresa redacţiei proiectele lor. Este vorba despre preşedintele PNL Cătălin Boboc (candidat pentru funcţia de consilier judeţean din partea USL) şi deputatul PDL Viorel Balcan (candidat la Primărie din partea AVB). În plus, fără să fi fost nevoie să primească invitaţii scrise în acest sens, ne-au mai trimis proiecte viceprimarul Doiniţa Ciocan (candidat din partea USL pentru un post de consilier local) şi profesoara Marilena-Emilia Meiroşu (candidat din partea USL pentru un post de consilier judeţean). Am mai primit, de asemenea, un "Proiect - program de dezvoltare economico-socială a oraşului Brăila" din partea lui Eugen Moise, candidatul independent la Primăria municipiului Brăila, însă documentul trimis de acesta nu respectă itemii minimi necesari unui proiect cât de cât credibil (Denumirea proiectului, Prezentare generală, Scop, Obiectiv, Impact Social, Costuri, Surse de finanţare, Perioada de implementare).
În curând, proiectele asumate de candidaţi se vor afla la dispoziţia cititorilor noştri pe site-ul www.obiectivbr.ro până la finalul campaniei electorale, în forma trimisă de politicieni. Facem precizarea că ziarul "Obiectiv" nu a cerut de la un candidat decât UN SINGUR PROIECT, dar garantat public cu propria demisie în cazul în care promisiunea nu este onorată faţă de brăileni. Unii candidaţi au răspuns în acest fel, alţii au propus mai multe proiecte, pentru care şi-au asumat răspunderea pe termen lung sau scurt.
După alegeri, redactorii noştri vor urmări punerea acestora în aplicare şi vor sesiza opiniei publice neîndeplinirea termenelor ori a condiţiilor promise de către candidaţi. Această competiţie este deschisă nu numai aspiranţilor la funcţia de primar sau preşedinte al Consiliului Judeţean, ci şi candidaţilor la fotoliile de consilier municipal şi judeţean, care-şi vor onora partidele dacă vor ieşi din conul de umbră ce apasă de ani de zile pe figurile din miniparlamentul local.

Colţul Ruşinii

În momentul de faţă, la COLŢUL RUŞINII se mai află un singur candidat, care a tratat cu indiferenţă iniţiativa cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei". Este vorba despre Romeo Crîşmariu, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Brăila din partea PRM. Înţelegem din atitudinea dumnealui că nu este interesat de o dezbatere politică civilizată, centrată pe proiecte sau că nu este capabil să scrie un asemenea proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro