Mergi la conţinutul principal

Băsescu vs. romi


Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că românii nu resping ceea ce provine de la romi, exemplificându-şi afirmaţia prin faptul că 99% dintre români preferă manelele, cifră asupra căreia a revenit ulterior.

Şeful statului a pledat, luni, la Parlament, în cadrul unei conferinţe legate de îmbunătăţirea situaţiei romilor, pentru renunţarea la obiceiurile romilor care sunt dincolo de legalitate, referindu-se la obiceiul ca fetele să se mărite de la vârste fragede, chiar la zece ani. "Nu pledez pentru asimilare, pledez pentru păstrarea obiceiurilor şi cred că la 99% dintre românii care nu sunt etnici romi le plac cântecele romilor, nunţile făcute de romi, le place să audă. Poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă o luăm de la Adi Minune până la oricine. Le plac manelele şi nu este o respingere în societate pentru ceea ce provine de la romi", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a arătat că marea problemă a minorităţii rome este în lipsa de angajare a întregii comunităţi în a progresa şi în lipsa de convingere că şcoala este cheia prosperităţii viitoare. Băsescu a arătat că problemele comunităţii sunt legate de veniturile pe care le are şi de poziţionarea în societate, subliniind că niciodată veniturile romilor nu vor putea creşte până când nu vor fi angajaţi în câmpul muncii, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o educaţie corespunzătoare.

"Îmi permit să vă spun că până când comunitatea romă nu va fi conştientă de propria ei responsabilitate pentru a ieşi din situaţia dificilă în care se află putem să scriem încă zeci de rapoarte guvernamentale, putem mări bugetele, putem mări alocaţiile sociale oricât, până când minoritatea romă nu va fi conştientă că are responsabilităţi faţă de ea însăşi, bani se vor cheltui cu eficienţă minimă, iar progresele înregistrare vor fi de asemenea mici", a spus şeful statului.

Băsescu a condamnat şi obiceiul unor familii de romi cu mai mulţi copii de a trăi din ajutoarele sociale, şi a semnalat o altă problemă care derivă din natalitatea pozitivă, şi anume lipsa locuinţelor. "Tot mai multe familii de romi locuiesc la marginea oraşelor în adăposturi improvizate şi ilegale pe deasupra. Nu se poate merge pe ideea că la nesfârşit statul va putea până la urmă să constriască la nesfârşit locuinţe pentru această categorie. Va trebui să ne dăm copiii la şcoală ca să aibă bani să-şi construiască locuinţe", a subliniat Traian Băsescu.

"M-aş duce puţin în zona externă unde toţi, de la mine până la orice alt demnitar, atunci când primim semnale de insatisfacţie din partea omologilor noştri din UE spunem: «Da, sunt cetăţeni români». Hai să fim cinstiţi, avem o mare problemă de imagine. Mergeţi la Paris, la Oslo, la Londra, la Milano, minoritatea romă este prezentă în orice colţ, în faţa oricărui muzeu, şi nu ca să intre la muzeu. Deci, o recunoaştem, o dublă responsabilitate a statului şi a minorităţii, dacă nu suntem dispuşi să o recunoaştem vă asigur că toate programele guvernamentale şi europene sunt sortite eşecului", a mai subliniat Băsescu, luni, la Parlament.

În aceste condiţii şeful statului a pledat pentru parteneriate bazate pe acţiuni, şi nu doar pe vorbe, care să implice ONG-urile şi comunitatea romă pe de o parte, şi Guvernul de cealaltă parte, pentru ameliorarea situaţiei romilor.

"Să găsim soluţii ca în familiile de romi să se renunţe în perspectivă la traiul din ajutorul social destinat copiilor şi copii să meargă la şcoală. Cred că nu există altă soluţie şi mai spun un lucru, nu putem ascunde la nesfârşit imaginea minorităţii în străinătate spunând «Da, sunt români». Da, sunt români, dar ce fac aceşti români la toate colţurile de stradă în marile capitale europene? Dacă nu vom discuta cinstit aceste probleme şi de vom ascunde de teama acuzaţiilor de discriminare, nu cred că vom găsi instrumentele să rezolvăm problema", a subliniat şeful statului, în concluzie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro