Băsescu a semnat petiţia Partidului Mişcarea Populară pentru respingerea taxei suplimentare la carburant | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu a semnat petiţia Partidului Mişcarea Populară pentru respingerea taxei suplimentare la carburant

Şeful statului a sosit la cortul de campanie al PMP în jurul orei 11.30, pe jos, declarând jurnaliştilor prezenţi că a parcat în zonă. "Ştiţi cum e cu primarii ăştia ai Bucureştiului", a spus Băsescu, râzând, referindu-se la locul de parcare găsit.
El a spus că a promis că va semna petiţia PMP împotriva taxei suplimentare la carburant, dar nu va participa la mitingul pe această temă pe care PMP îl organizează sâmbătă.
Preşedintele a dat mâna cu cei care strâng semnături, a semnat şi apoi a primit două mere de la aceştia, spunând că unul este pentru soţia sa, iar unul pentru nepoţica Anais.
"Consider taxa asta, de 42 de bani pentru un litru de benzină şi motorină, inutilă. Bugetul de stat nu avea nevoie de banii ăştia, bani care să fie transferaţi apoi baronilor locali în campanie. E în neregulă", a spus el.
Preşedintele a mai spus că introducerea de taxe suplimentare pentru benzină şi motorină "va afecta viaţa cetăţenilor", precizând că "nu era necesară".
Băsescu a mai spus că a vorbit cu Victor Ponta despre această taxă, dar premierul "nu renunţă la idee", susţinând că a reuşit să o amâne trei luni, dar că acum nu mai poate pentru că "nu mai are bugetul în mână", l-a promulgat.
şeful statului a mai spus că ar fi fost oportună a nouă amânare a acestei taxe, întrucât din aprilie se vor "simţi şi efectele taxei pe stâlp, care nu sunt mici", iar acestea "se cumulează". "Eu în locul premierului aş încerca o nouă amânare", a mai spus Băsescu.
El a precizat că nu va participa la mitingul PMP, deşi susţine iniţiativa acestui partid. "Chiar dacă sunt alături de Pleşu, nu o să particip nici la mitingul de susţinere a lui", a spus Băsescu.
De asemenea, preşedintele a fost întrebat dacă a vorbit cu fiica sa cea mică, Elena, despre o eventuală intenţie a acesteia de a candida la europarlamentare. El a răspuns că Elena Băsescu este majoră, că nu a discutat cu aceasta. "Dar ea ştie că eu votez cu PMP", a mai spus Băsescu, râzând.
şeful statului s-a fotografiat alături de câţiva simpatizanţi prezenţi, la cererea acestora.
PMP derulează campania "Ponta te arde cu pompa" de strângere de semnături pentru o petiţie de respingere a taxei suplimentare la carburant. PMP va organiza sâmbătă un miting pe acest subiect în Bucureşti.
În urmă cu doar câteva zile, Elena Udrea a postat pe Facebook un filmuleţ de 31 de secunde în care îi îndeamnă pe cei ce urmăresc contul său de socializare să vină pe 15 martie la mitingul organizat de Mişcarea Populară, ea făcând apel la stoparea acţiunii Guvernului Ponta de a-i fura pe români "cu pompa".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro