"Este pentru prima dată când se stabileşte un termen la care trebuie luată decizia. Opoziţia a fost tot din partea Olandei, care aşteaptă raportul din vară şi avem un termen limită stabilit pentru luarea deciziei, la JAI-ul din septembrie", a spus preşedintele român, care a precizat că nu se ajungea la această decizie dacă nu ar fi existat întâlnirea de ieri cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu premierul olandez, Mark Rutte, şi cu cel danez.
"Am avut o discuţie separată, ceea ce a şi dus la stabilirea unui termen în care să se ia decizia, pentru că altfel probabil s-ar fi tergiversat la nesfârşit până când Olanda ar fi avut un guvern care să nu aibă partide de extremă dreapta în componenţă, antieuropene. Dacă s-a întâmplat ceva pozitiv a fost faptul s-a stabilit prin hotărârea Consiliului o dată şi un moment la care statele membre trebuie să ia decizia. Şi noi şi Bulgaria am vrut să obţinem garanţia că, la un moment dat, după cel de-al doilea raport, Olanda nu-l va mai cere şi pe-al treilea. Rămâne să vedem dacă Guvernul olandez se va ţine de cuvânt", a subliniat şeful statului.
Întrebat dacă România cere "un cec în alb" Olandei, Traian Băsescu a precizat că Bucureştiul vrea doar respectarea Tratatului de aderare.
"Nu cerem Olandei niciun cec în alb, ce cerem Olandei este să respecte Tratatul de aderare. Deocamdată, Olanda face un abuz fără limite legat de un stat membru. Nu avem în condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen condiţia de MCV. E un alt mecanism destinat justiţiei şi nu securizării frontierelor", a punctat preşedintele, care a reiterat acuzaţiile privind poarta de intrare a drogurilor în UE.
Nu au existat "alte obiecţii, MCV este singura problemă, în condiţiile în care portul recunoscut ca fiind principala poartă de intrare a drogurilor în UE este Rotterdamul, nu Constanţa, şi nu Tulcea", a spus Băsescu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.