Băsescu: Nu pot spune ce-am discutat cu Medvedev şi Obama | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu: Nu pot spune ce-am discutat cu Medvedev şi Obama

Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Medvedev în timpul fotografiei de familie despre scutul antirachetă şi dacă a avut o întrevedere cu Barack Obama, preşedintele a precizat că "nefiind o întâlnire oficială, nu pot să vă spun ce-am discutat nici cu preşedintele Medvedev, nici cu preşedintele Chinei, nici cu preşedintele Obama, nici cu prim-ministrul canadian, nici cu prim-ministrul Noii Zeelande, nici cu preşedintele Indoneziei căruia i-am mulţumit pentru semnarea decretului legat de Popa".
Şeful statului a mai precizat că după o discuţie privată nu se dă un comunicat. "Dacă preşedintele Medvedev şi Obama au avut o discuţie oficială, sigur că ea a trebuit să aibă un comunicat, o discuţie privată n-are", a spus Traian Băsescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro