Băsescu: Legea fundamentală nu trebuie privită ca fiind ceva imuabil | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu: Legea fundamentală nu trebuie privită ca fiind ceva imuabil

"Dezvoltarea unui sistem politic pluralist, crearea unui cadru instituţional democratic şi aderarea României la sistemul de valori promovat de instituţiile euroatlantice au fost posibile şi datorită acestei Constituţii. O Constituţie reflectă însă starea unei naţiuni şi afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept. Ea nu trebuie privită ca ceva imuabil. Acesta este şi motivul pentru care cred că adecvarea normelor sale fundamentale la realităţile politice, economice sau sociale trebuie regândită periodic", mai spune şeful statului. La final, el urează tuturor românilor un sincer "La mulţi ani!" de ziua Constituţiei României.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro