Băsescu i-a provocat lui Sarkozy o izbucnire nervoasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu i-a provocat lui Sarkozy o izbucnire nervoasă

Germania şi Franţa s-au situat pe poziţii divergente la summitul de vineri în privinţa modului în care blocul european ar trebui să reacţioneze la criza din Libia. În această polemică, România pare să se fi raliat poziţiei germane. "În acest moment, România nu susţine o soluţie militară în Libia. Considerăm că poate fi o eroare politică majoră", a spus preşedintele Traian Băsescu, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European. România s-a declarat şi împotriva recunoaşterii Consiliului Naţional de tranziţie constituit la Bengazi. Franţa, în schimb, s-a grăbit să-i recunoască legitimitatea. "Am considerat că rangul maxim pe care îl poate avea acest consiliu este de interlocutor", a spus preşedintele Traian Băsescu. El s-a întrebat cât de credibilă poate fi această structură atâta vreme cât în fruntea acestui consiliu se află ministrul justiţiei al lui Gaddafi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro