Administraţia Prezidenţială precizeză, în comunicatul de presă remis Agenţiei NewsIn, că preşedintele Băsescu a semnat decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, maiorului Iuliu-Vasile Unguraş, "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit în timpul executării unei misiuni de patrulare în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în care şi-a sacrificat viaţa".
De asemenea, şeful statului a semnat Decretul privind conferirea Medaliei Naţionale „Serviciului Credincios" clasa a II-a, cu însemn de război, sergentului Orban Iosif Csaba-Attila şi a Medaliei Naţionale "Serviciul Credincios" clasa a III-a, cu însemn de război, caporalului Creţu Viorel Adrian-Gabriel, caporalului Vargău Eugen Eugen, fruntaşului Lungu Constantin Mădălin, răniţi în timpul aceleiaşi misiuni de patrulare.
Un ofiţer a fost ucis şi alţi patru militari au fost răniţi, marţi, în jurul orei 7.45 (ora României), în Afganistan, iar militarul care a decedat, Vasile Unguraş, avea 32 de ani, potrivit Ministerului Apărării Naţionale.