"Băsescu fuge de responsabilitate" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Băsescu fuge de responsabilitate"

Liberalii brăileni consideră că principalul vinovat pentru criza economică în care se găseşte ţara este chiar preşedintele Traian Băsescu. Într-un comunicat de presă, liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, atrage atenţia că, în loc să ia măsuri pentru a salva ce mai e de salvat, Băsescu nu face decât să arate cu degetul în stânga şi dreapta şi să mintă poporul că România e ca şi ieşită din criză. "Traian Băsescu vorbeşte zilele astea din nou despre cinste, despre curăţarea sistemului, despre reforma statului, dar uită că, atât el cât şi propriul guvern nu au alt obiectiv decât satisfacerea clientelei politice portocalii şi menţinerea unui sistem corupt, nereformat şi păgubos, cu efecte negative atât în plan intern, cât şi în plan extern. Mai nou, Băsescu vrea să pozeze în salvatorul românilor, preocupat fiind, în fapt, doar de reabilitarea propriei imagini. Astfel, arată cu degetul doar în exterior, găseşte vinovaţi oriunde, doar pentru a fugi de responsabilitatea pe care o poartă pentru haosul în care a aruncat România", comentează Cătălin Boboc. În cadrul aceluiaşi comunicat, preşedintele liberalilor brăileni afirmă că preşedintele ţării nu poate fugi la nesfârşit de răspundere, mai ales în contextul în care, din punctul său de vedere, Băsescu este principalul vinovat de impunerea, prin minciună repetată şi fraudă, a unui guvern incompetent şi corupt, care a agravat situaţia economică a României.

"Lui Băsescu îi convine de minune să inducă ideea, falsă de altfel, ca ieşirea din parametrii de risc economic i se datorează lui şi guvernului său. În fapt, o recunoaşte şi el, România nu a ieşit din criză, însă acest lucru este cauzat exclusiv de incompetenţa şi incapacitatea managerială a Executivului Boc, pe care îl girează. S-a văzut că singurul lucru de care este preocupat, în fapt, Traian Băsescu, în afară de propria imagine, sunt jocurile pe care le face în interiorul propriului partid. Băsescu încearcă să arate cu degetul şi către opoziţie, minţind cu neruşinare ca aceasta nu ar avea un program care să asigure relansarea şi stabilitatea economică. Îi amintim domnului preşedinte că PNL a propus reformarea din temelii a statului, cu soluţii pentru toate domeniile, elemente care vor fi cuprinse în programul Uniunii Social Liberale (USL)", a mai subliniat Boboc.

În încheierea comunicatului, liderul PNL Brăila face referire şi la faptul că deşi PDL "se dă partid" de dreapta, niciuna dintre măsurile adoptate de guvernul PDL nu seamănă măcar cu ce presupune ideologia "de dreapta": "Deşi pretinde că PDL este un partid de dreapta, îi reamintim din nou domnului preşedinte că guvernul său nu a adoptat nicio măsură de dreapta. Programul liberal de centru-dreapta înseamnă capitalism, înseamnă relaxare fiscală, înseamnă mediu privat puternic, care să genereze locuri de muncă, performanţă managerială, înseamnă eliminarea clientelismului politic, direcţii de acţiune pe care guvernarea Băsescu-Udrea-Boc le-a ignorat şi le ignoră în totalitate".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro