"Mandatul de trei ani este prea mic. Un procuror general, un procuror-şef DNA, un procuror-şef DIICOT trebuie să aibă mandate de patru ani şi să aibă dreptul la două mandate. Opt ani este un timp optim ca să se vadă ceva în aceste instituţii. Instituţiile nu sunt ca o maşină care dai la cheie şi trebuie să pornească motorul (...). În al doilea rând, este foarte important ca un lider de astfel de instituţie să-şi construiască credibilitatea pentru propriul sistem, (...) într-o astfel de funcţie trebuie să îşi creeze imaginea de credibilitate pentru sistem, adică "domnilor procurori, ce vă spun, este bine, ăsta e drumul" şi, în trei ani, nu prea ai timp să îi convingi pe toţi", a declarat Traian Băsescu.
Cu mascaţi şi cameramani
Întrebat dacă ar mai trebui prelungit mandatul procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, fostul şef al statului a răspuns afirmativ. "Da, nu am nicio reţinere să spun "mai daţi-i un mandat", pentru că îşi apără instituţia, a înţeles foarte bine priorităţile (...). Ce nu îmi place mie, recurgerea la arestări, când avem atâtea exemple de demnitari anchetaţi în libertate care au fost condamnaţi fără niciun fel de probleme, adică partea asta spectaculară, după mine, ar putea să lipsească din acţiunile procurorilor", a spus Băsescu. În ajun, pe pagina sa de Facebook, fostul preşedinte a scris că de şase luni, în România, toată lumea descinde. DNA-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani pentru a ridica un "guler alb". DIICOT-ul descinde cu armate de mascaţi şi zeci de cameramani (singurii la care prezenţa masivă a mascaţilor este justificată). Poliţia descinde cu mascaţi şi cameramani. Jandarmeria însăşi descinde cu mascaţi şi cameramani. ANAF-ul descinde peste micile chioşcuri cu coloane de maşini şi armate de cameramani. Miniştrii descind în marile magazine însoţiţi de armate de cameramani;
Şi toţi interpretează legea "de la caz la caz". Oare singura modalitate de a guverna ţara este instituirea spaimei de descinderile instituţiilor statului? Atenţie, spaima vine în acelaşi timp cu ura. Trebuie să ne dorim o ţară în care instituţiile statului să fie în primul rând respectate şi mai puţin temute, a concluzionat fostul locatar de la Cotroceni.
Toată Europa a fost alături de mine!
În altă ordine de idei, Băsescu a afirmat că a fost ajutat de toată Uniunea Europeană în cazul celei de-a doua suspendări din funcţie, în 2012. "Eu cred că toată UE m-a ajutat. La ei era de neconceput să întrerupi mandatul unui preşedinte pentru că are procente de popularitate scăzute. Dacă ar fi la mintea pe care o aveau atunci Ponta şi Crin Antonescu l-ar suspenda pe Hollande pentru că bietul om are 13-14% intenţie de vot în Franţa. Nu se poate aşa ceva, pentru că s-ar fi creat în Europa un precedent incredibil. S-ar fi creat un precedent incredibil, mai ales că era vorba şi de perioada de criză economică. Dacă iei măsuri impopulare, şi de multe ori în criză trebuie să le iei, vin doi ameţiţi care profită de căderea de popularitate generată de măsurile luate şi spun: hai să-l suspendăm! Creezi o instabilitate formidabilă. Sunt guverne care intră cu 50% şi ajung la 5%. Ce faci?", a declarat Traian Băsescu la Adevărul Live, întrebat dacă a fost ajutat de cancelarul german Angela Merkel în cazul celei de-a doua suspendări din funcţie, în 2012.