Bărbatul găsit mort pe câmp a fost identificat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bărbatul găsit mort pe câmp a fost identificat

La aproape două săptămâni de când trupul unui bărbat necunoscut a fost găsit pe câmp, în apropiere de localitatea Cuza Vodă, poliţiştii au stabilit identitatea celui decedat. Este vorba despre un localnic de 77 de ani, care se pare că obişnuia să plece de acasă. În dimineaţa zilei de 18 martie el a fost găsit fără suflare pe câmp şi nu prezenta urme de violenţă, cel mai probabil murind de frig.
În cauza privind cadavrul cu identitate necunoscută găsit pe câmp, în apropierea localităţii Cuza Vodă, poliţiştii au stabilit că persoana este Ion L. (77 de ani), din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa.
"S-a stabilit că acesta locuia singur şi obişnuia să plece de la domiciliu, în special seara. Membrii familiei s-au deplasat la morga Spitalului Judeţean Brăila, unde l-au recunoscut pe bărbat", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Reamintim că, în dimineaţa zilei de 18 martie, la ora 07.25, poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin Sistemul de Urgenţă 112, de către un bărbat, din satul Cuza Vodă, cu privire la faptul că, în aceeaşi dimineaţă, a găsit o persoană decedată pe câmp. La locul indicat s-a deplasat echipa operativă, formată din poliţişti şi un tehnician criminalist, care a efectuat cercetările specifice şi a stabilit că victima, a cărei identitate nu a putut fi stabilită, nu prezenta urme vizibile de violenţă. Bărbatul decedat avea hainele umede, însă acest lucru s-a datorat cel mai probabil vremii. Pe corpul bărbatului nu au fost identificate tatuaje sau alte semne particulare, iar în buzunarul cămăşii cu care era îmbrăcat au fost găsiţi bani, dovadă că nu a fost victima vreunei infracţiuni de tâlhărie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro