În timp ce încercau să traverseze fluviul Dunărea, trei brăileni s-au răsturnat cu barca din cauza curenţilor putenici, însă numai doi au reuşit să ajungă la mal. Cel de-al treilea, Ionel Ciobotaru, de 38 de ani, a fost dat dispărut, iar poliţiştii de la Transporturi Navale Brăila continuă căutările acestuia.
Incidentul s-a produs luni seară, în jurul orei 20.00, dispecerul de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie fiind sesizat că, în urmă cu o oră, o barcă în care se aflau trei persoane s-a răsturnat pe Dunăre, în apropierea punctului de trecere cu bacul Brăila -Smârdan. Din primele cercetări, a reieşit faptul că cei trei brăileni, după ce şi-au petrecut ziua pe malul Insulei Mari a Brăilei, s-au urcat în barcă şi au vrut să traverseze Dunărea pentru a ajunge înapoi în municipiu. Din cauza valurilor, a curenţilor şi vântului puternic, barca a luat apă, s-a balansat şi s-a răsturnat. Doi dintre ocupanţi au reuşit să ajungă la mal, fiind transportaţi ulterior la spital, unde li s-au acordat îngrijiri medicale. Brăileanul Ionel Ciobotaru (38 de ani), nu a fost găsit însă în apele fluviului şi nici pe malurile acestuia, fapt pentru care a fost dat dispărut. Bărbatul are următoarele semnalmente: înălţime de 1,70 metri, constituţie astenică, ochi negri, păr negru, tuns scurt, cu calviţie frontală.
Era îmbrăcat cu un combinezon de culoare albă din material textil, încălţat cu cizme din cauciuc, de culoare albastră şi pe cap purta fes cu două feţe, una gri şi alta neagră.
De asemenea, poliţiştii brăileni desfăşoară cercetări pentru identificarea unui alt bărbat care a fost găsit înecat în apele Dunării.
În ziua de 19 octombrie, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră au observat cadavrul cu identitate necunoscută plutind pe fluviu şi l-au adus la mal cu o ambarcaţiune. O echipă operativă de la Poliţia Municipiului s-a deplasat la faţa locului unde, în urma primelor cercetări, nu a constatat semne vizibile de violenţă pe corpul neînsufleţit şi nu a găsit asupra bărbatului documente care să ducă la identificare.
Bărbatul are înălţime de 1,65 metri, greutate de 80 kg, corpolenţă atletică, păr şaten, tuns scurt, mustaţă. Era îmbrăcat cu bluză de trening negru cu roşu, pulover cu anchior, cu modele orizontale maro, bej şi negru, cămaşă cu mâneci lungi, cu dungi verticale albe şi gri, pantalon din stofă de culoare gri, era încălţat cu şosete negre şi pantofi negri. Purta ceas electronic şi brăţară din metal de culoare albă, verighetă, ghiul şi lănţişor cu cruciuliţă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.