* tragedia s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, un localnic de 36 de ani fiind găsit fără viață, după ce a fost lovit de trenul care circula din direcția Constanța către Făurei
Localnic din Bărăganu, ucis de un tren marfar, în miez de noapte. Azi-noapte, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Făurei au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un tren marfar, ce se deplasa din direcția Constanța către Făurei, în zona stației din localitatea Bărăganu ar fi accidentat mortal o persoană. ”Cadavrul a fost identificat, fiind vorba de un localnic, în vârstă de 36 de ani, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei”, au transmis polițiștii din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Urmează să se stabilească dacă a fost vorba despre un accident sau despre o sinucidere, ancheta fiind în curs.