Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Traianu, s-a înecat în această dimineaţă în canalul de la marginea localităţii. Poliţiştii, care au trecut întâmplător prin zonă, i-au găsit hainele la mal şi şi-au dat seama imediat că la mijloc e vorba de o tragedie. Au alertat lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila. Aceştia din urmă s-au deplasat la faţa locului şi au început căutările, cu ajutorul bărcilor din dotare.
Trupul bărbatului a fost găsit rapid. Din păcate, omul era mort de câteva ore bune.
Poliţiştii au deschis anchetă în acest caz, urmând să stabilească ce s-a întâmplat cu bărbatul. Potrivit unor surse, localnicii le-au spus anchetatorilor că victima avea gânduri suicidare de ceva vreme. Rămâne în sarcina organelor de anchetă să confirme sau să infirme „vorbele satului".
Reamintim că luni, un alt bărbat în vârstă de 36 de ani a fost găsit înecat într-un canal de evacuare a apei din Stăncuţa.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.