Bărbaţii încep să devină invizibili din punct de vedere sexual pentru femeile mai tinere de la vârsta de 39 de ani, moment din care încep să fie percepuţi mai curând ca figuri paterne decât ca sex-simboluri.
Într-un sondaj efectuat de Crown Clinic din Manchester, 52% dintre persoanele intervievate au declarat că bărbaţii încep să fie mai puţin atrăgători pe măsură ce se apropie de vârsta de 40 de ani, precizând că acest lucru se întâmplă ca urmare a unui cumul de factori, care nu au neapărat legătură cu vârsta, informează dailymail.co.uk.
Printre factorii menţionaţi cel mai frecvent se numără părul grizonant şi apariţia bărbiei duble.
Ce le descurajează
Şase din zece femei (62%) consideră că majoritatea bărbaţilor cu vârsta de peste 30 de ani sunt deja implicaţi într-o relaţie şi nu merită să mai încerce să îi abordeze.
Totodată, 54% dintre respondenţi - atât bărbaţi, cât şi femei, au afirmat că semnul cel mai clar al faptului că un bărbat a devenit invizibil îl reprezintă acela că nu mai este abordat în vederea flirtului sau nu mai atrage privirile admirative ale femeilor.
Al doilea factor în ordinea relevanţei l-a reprezentat părul grizonant, selectat de 37% dintre persoanele care au participat la sondaj. Celelalte semne că un bărbat şi-a pierdut din atractivitate îl reprezintă bărbia dublă, începutul de chelie şi dantura neîngrijită.
"Vârsta de 40 de ani este vârsta critică la care cei mai mulţi bărbaţi se gândesc să treacă printr-o intervenţie de implant de păr", a declarat un purtător de cuvânt de la Crown Clinic.