Ieri, poliţistele au oferit flori bărbaţilor care au ajuns în Promenada Mall sau Carrefour, pe care aceştia să le ofere la rândul lor partenerelor de viaţă. Nu întâmplător, totul s-a derulat de Ziua Internaţională împotriva violenţei asupra femeii, urmărindu-se semnalizarea acestui fenomen social împotriva căruia este necesară o atitudine fermă din partea tuturor. Gestul, care semnifică faptul că sensibilitatea şi fragilitatea nu sunt motive pentru abuz şi că fiecare femeie are dreptul la o viaţă fără violenţă, a fost însoţit de mesajul "Violenţa asupra femeii ne răneşte pe toţi. Nu fi indiferent! Nepăsarea poate ucide!".
Evenimentul deschide campania "16 Zile de Activism împotriva Violenţei Asupra Femeii", organizată în parteneriat de Parlamentul României (prin Comisia pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor), Poliţia Română, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii şi Sistemul ONU din România. Studiile arată că, în fiecare zi, în întreaga lume, femeia este victimă a violenţei, manifestată sub cele mai diverse forme: de la agresiune fizică, hărţuire sexuală, violenţă domestică, până la mutilare şi tortură. Cauzele acestor manifestări sunt dintre cele mai diverse: de la educaţie deficitară, la lipsă de autocontrol în faţa unor situaţii frustrante şi perpetuarea unui model familial în care violenţa reprezintă un mod de viaţă, şi până la dorinţa de a domina, de a-şi impune superioritatea, de a-şi etala prestigiul în faţa unei victime umilite. Atunci când actele de violenţă se petrec în faţa copilului, se poate vorbi chiar de victime colaterale şi de traume pe termen lung. "Mult prea secătuite de puteri şi lipsite de încrederea că pot reuşi să trăiască departe de cei care le agresează constant, speriate de stigmatizarea din partea celor care le află secretele, multe femei acceptă tacit să fie agresate. Acestea sunt numai câteva dintre motivele pentru care oamenii trebuie să ştie că demnitatea umană este dreptul fiecăruia, dar şi că fiecare putem face ceva pentru a opri violenţa, mai ales când vulnerabilitatea este dată de fragilitatea, sensibilitatea şi poate de incapacitatea de a se apăra ale potenţialei victime", a precizat inspector principal Elena Nechifor, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Poliţiei brăilene.
![](/sites/default/files/logox.png)