Accidente cu victime în sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2016, la ora 9:40, un brăilean în vârstă de 39 de ani conducea autoturismul proprietate personală pe strada George Topârceanu din municipiu, când a surprins şi accidentat un băiat în vârstă de 9 ani, care traversa strada neregulamentar. În urma impactului, minorul a fost transportat la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, iar şoferul a fost testat cu aparatul etilotest (rezultatul fiind negativ). Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.
În aceeaşi zi, la ora 11:20, o brăileancă în vârstă de 45 de ani conducea autoturismul proprietate personală pe DJ 212, în localitatea Chiscani (circulând către municipiul Brăila), când a surprins şi a accidentat o minoră în vârstă de 15 ani, din localitate, care traversa drumul judeţean prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma accidentului rutier, minora a suferit leziuni corporale, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi internată, pentru îngrijiri şi investigaţii medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii Biroului Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă.