Băiat de 13 ani ameninţat cu moartea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băiat de 13 ani ameninţat cu moartea

Cercetat în libertate, Georgian Bolentin, zis "Cătălin" şi "Grivanul", în vârstă de 18 ani, domiciliat în comuna Cireşu, a fost trimis în judecată, zilele trecute, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol asupra unui minor în vârstă de 13 ani.
Florentin T., victima agresiunii sexuale, locuieşte în comuna Cireşu. Pe aceeaşi stradă, la numărul 1, se află un imobil nelocuit, aflat în stare avansată de degradare. Acolo avea să se petreacă nemernicia. Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în ziua de 28 aprilie 2013, la ora 20:00, minorul Florentin T. se deplasa cu bicicleta pe strada unde locuieşte. În dreptul imobilului nelocuit, s-a întâlnit cu Georgian Bolentin, zis "Grivanul", care i-a cerut să se apropie. La acea vreme, "Grivanul" avea vârsta de 17 ani. Procurorul care a supravegheat cercetările precizează: "Persoana vătămată a lăsat bicicleta şi s-a apropiat de inculpat, moment în care acesta a început să o ameninţe cu o sticlă spartă, cerându-i să-l însoţească în casa părăsită. La indicaţiile inculpatului, partea vătămată a intrat într-o cameră, iar inculpatul a continuat să o ameninţe şi i-a cerut pe un ton răstit să-şi dea pantalonii jos, ceea ce partea vătămată a şi făcut".
În continuare, agresorul s-a dezbrăcat şi el de pantaloni şi i-a cerut victimei să-l atingă în zona intimă, întrucât "intenţiona să întreţină cu aceasta un act sexual anal". Băieţelul a început să plângă, cerându-i pedofilului să-l lase în pace, însă acesta a continuat să-l ameninţe cu moartea, folosind sticla spartă. Totodată, "Grivanul" l-a întors pe copil cu faţa către unul dintre pereţi, gata să-l batjocorească.
În acel moment, în încăpere a intrat un consătean, Gabriel Nicuşor Ş., la apariţia căruia victima a fugit, alergând către locuinţa sa, care se afla în apropiere. Gol de la brâu în jos, băiatul hărţuit de violator a alergat şi i-a povestit plângând mamei ce i s-a-ntâmplat, ulterior fiind sesizată poliţia. Anchetatorii precizează că inculpatul Georgian Bolentin a părăsit imobilul, fiind văzut de un alt consătean, Ştefăniţă V. Martorul, care realizase că "Grivanul" a făcut ceva rău, i-a spus acestuia să meargă la familia copilului şi "să-şi ceară iertare".
Audiat fiind, tânărul de 18 ani a dat vina pe alcool, declarând că, datorită stării de ebrietate în care se afla, s-a hotărât să-l violeze pe băiatul de 13 ani. Bolentin a mai spus că l-ar fi batjocorit pe copil, dacă nu şi-ar fi făcut apariţia un consătean.
Cazul se află acum pe rolul instanţei de judecată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro