Băi, dar câte idei bune are Dănăilă de când nu mai este viceprimar ! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băi, dar câte idei bune are Dănăilă de când nu mai este viceprimar !

Pe Alexandru Dănăilă l-a pocnit inspiraţia, de zici că i-au făcut transplant de creier la partid. De când nu mai este viceprimar al Brăilei, Dănăilă are tot soiul de ieşiri publice pe diverse subiecte, venind cu idei. Că să se facă aia, că să se facă aialaltă. Aş aminti numai două dintre ideile lui Dănăilă, pe care le-am pescuit în ultimele 2-3 zile din ziarul Obiectiv. Este vorba despre faptul că Brăila ar trebui să se bată la Guvernul Tudose pentru cele 650 de hectare rămase nefolosite din mia de hectare făcută cadou Galaţiului, în anul 2002, iar acolo (pe acel teren) să se construiască un Parc Industrial. Mă rog, asta cu Parcul Industrial merită analizată, deşi nu pare o idee complet deplasată la prima vedere, dar aia cu redeschiderea dosarului din Cartierul Siret chiar sună bine. Ştiu, mortul de la groapă nu se mai întoarce (terenul luat cu japca, adică), dar măcar o autopsie tot putem solicita Guvernului Tudose (care e brăilean). Iar a doua idee a lui Dănăilă este legată de faptul că primarul Dragomir ar trebui să se concentreze pe reabilitarea Centrului Istoric. Bine, tema asta nu este nouă, adică a tot fost expusă în spaţiul public de jurnalişti şi oameni din societatea civilă, dar mă miră faptul că şi Dănăilă a prins glas şi solicită lucruri de bun simţ.

Vedeţi cât de inspiraţi devin unii atunci când trec în opoziţie? Uau, zici că le-a fost resetată mintea. Cât a fost la putere, ca viceprimar PNL în administraţia locală a PSD, Alexandru Dănăilă a stat ca prostul în păpuşoi, la viceprimărie. În 6 ani de zile, cât a fost vicperimar, nu l-am auzit pe Dănăilă să vină cu idei benefice pentru comunitatea brăileană, mai ales că, fiind la putere, avea şi posibilitatea să le implementeze, nu doar să vorbească în conferinţele de presă. Acum, observ că fostul viceprimar a devenit foarte vocal. A început să vină cu propuneri, să dea sfaturi actualei administraţii, să propună agenda publică. O să spuneţi că asta trebuie să facă un lider al opoziţiei. Corect, numai că mie tare mi-e teamă că Dănăilă ar fi trebuit să facă fix la fel (poate mai abitir) şi când era la putere, în administraţia condusă de fostul primar Aurel Simionescu. În fine, niciodată nu-I prea târziu! (Alexandru MÂNĂRILĂ)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro