Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Brăila înregistrează peste 500 de solicitări de cazare în cel mai modern cămin de bătrâni din judeţ, "Sf. Petru şi Pavel", cele mai multe vizând anexa de pe str. Zambilelor, care are însă o capacitate de numai 40 de locuri. Şi asta pentru că spaţiul este refăcut complet, din fonduri structurale, în baza unui proiect scris şi implementat de angajaţii de la Direcţia de Strategii din instituţie. Din martie 2012 până în iunie 2014, cu 1.800.000 lei, din care peste 1.400.000 a însemnat contribuţie nerambursabilă de la UE, fosta clădire a Secţiei de Infecţioase a cunoscut o transformare completă, astfel încât, deşi trebuie să plătească până la 80 la sută din pensie pentru a se caza aici, iar criteriile de intrare în cămin sunt drastice, tot mai mulţi pensionari se înghesuie la porţile "azilului".
Condiţii de invidiat
Pe Zambilelor sunt cazaţi doar bătrâni dependenţi sau semidependenţi, care au o brumă de pensie ori pentru care copiii lor plătesc circa 500 lei pe lună pentru întreţinere. În întreţinere intră inclusiv serviciile medicale şi cele de relaxare, refacere, cum ar fi gimnastică, fizioterapie, masaj, consiliere psihologică, consiliere socială.
Practic, clădirea arată complet altfel, iar interiorul e total refăcut, dotat şi recompartimentat pentru serviciile pe care le oferă. Numai un pat ergonomic, care se ridică în funcţie de poziţia ocupantului, a costat 10.000 de lei. Toaletele şi duşurile sunt, de asemenea, unele speciale, cu scaune ce au mânere şi şezut reglabile.
"A fost realizată dotarea clădirii reabilitate cu echipamente specifice de ultimă generaţie, dintre care putem enumera 40 paturi pentru utilizări clinice cu 3 motoare cu reglare electrică, prevăzute cu saltea antiescare şi pompă electrică, 5 dispozitive de transport/ridicare, 20 de fotolii rulante, 25 de scaune pentru duş cu spătar şi cotiere, plus sistem de acces şi urcare scări pentru persoanele vârstnice. Pentru cabinetul de recuperare fizică au fost achiziţionate şi montate două biciclete medicinale, o bandă de alergare electrică, un aparat multifuncţional şi un aparat pentru abdomene. Avem sală de ergoterapie, călcătorie, magazie, vestiar, cabinet medical, sală de festivităţi şi dans, cabinet psihosocial, cabinet de masaj, sală de mese şi pentru petrecerea timpului liber", ne-a detaliat managerul proiectului, Marian Giugiuc, inspector la Direcţia de Strategii a Primăriei Brăila.
De ce o asemenea investiţie
"Sistemul de servicii sociale reprezintă o componentă activă a sistemului de asistenţă socială, având un rol important în promovarea incluziunii sociale a persoanelor aflate în dificultate. Crearea unui sistem de servicii sociale de calitate şi adaptate nevoilor reale ale populaţiei constituie o preocupare a noastră, iar acest cămin este o dovadă că se poate", ne-a declarat Aurel Gabriel Simionescu, primarul Brăilei.
La nivelul municipiului sunt patru cămine de bătrâni, în care sunt 460 de locuri, toate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială, însă numai acela de pe Zambilelor este la acest nivel de confort.
"La nivelul municipiului Brăila, în urma analizei cererilor, s-a hotărât că este imperios necesară realizarea proiectului, în vederea măririi capacitaţii spaţiilor de găzduire, care să soluţioneze o parte din nevoia de asistare", a declarat Iuliana Neagu, director Direcţia de Strategii Brăila. Numai la nivelul anului 2008, Brăila înregistra 624 de cereri de internare în cămin, iar acum numărul solicitanţilor a crescut, iar circa 500 de cereri sunt în stand-by, din lipsă de locuri. Nici acest proiect n-a fost uşor de dus la final. Finanţarea, de exemplu, a însemnat doi ani de aşteptare - proiectul a fost scris şi depus în septembrie 2010, iar aprobarea lui a venit abia în martie 2012.
Lacrimi de bucurie
Fiecare dintre asistaţii de la cămin spune o poveste, o poveste tristă, care şi-a găsit alinarea în locul reabilitat special pentru ei. La cămin, personalul nu numai că este calificat, dar are şi disponibilitatea reală de a contribui la descreţirea frunţilor celor de aici. Periodic, dar mai ales cu ocazia sărbatorilor, au loc activităţi cultural-recreative, socio-culturale, întâlniri între generaţii, între oameni cu preocupări comune, manifestări menite să schimbe numele căminului în "acasă".
"Eu n-aş putea să stau o zi acasă fără să-i văd, să-i aud. Sunt ca părinţii mei. Vreau ca ei să se simtă aici ca acasă, împărţim frumos timpul împreună, mergem în excursii, mergem la restaurant, la petreceri, în parc, la plimbare, ne întâlnim cu partenerii noştri sociali, reprezentanţi ai organizaţiilor cu care avem parteneriate, ne distrăm, lucrăm, ne facem utili împreună, facem gimnastică, ne punem pe picioare. Să ştiţi că sunt oameni care vin aici în baston, dar care ajung să meargă pe picioarele lor fără probleme. Aici, unii oameni descoperă plăcerea de a citi, de a face sport, de a grădinări, preocupări la care nici nu visau mai înainte. Avem grădiniţă cu flori, unde îngrijim împreună plantele, dar şi spaţii de croitorie, unde ne jucăm cu materialele, ori alte locuri de recreere, unde jucăm table, şah, pictăm ori scriem poezii", ne-a povestit Mariana Ioniţă, ergoterapeutul instituţiei.
Când am vizitat anexa căminului, i-am găsit pe bătrânei destinşi, cu zâmbete pe chipuri. Mâinile fiecăruia, brăzdate de timp şi de muncă, păreau să spună poveşti unice, poveşti a căror morală se citea parcă şi în ochii lor, oglinzi neşterse ale sufletului.
Cu chipul luminos, aranjată ca pentru un concurs de frumuseţe, o remarcăm pe Maria Iconaru, de 73 de ani, care ne vorbeşte domol: "Acesta nu este un cămin de bătrâni şi nici măcar o casă nu e. Acesta este locul în care eu mă simt acasă, condiţiile sunt mai bune decât într-o staţiune. Sunt aici de peste un an, am luptat mult să ajung aici, dar parcă aş fi de-o veşnicie, atât de bine mă simt. Am impresia că acesta este colţul meu de Rai. Povestea mea?! (n.r - i se umplu ochii de lacrimi, iar mâinile-i frământă şiragul de perle de la gât). Am două fete, dar sunt singură, nu am casă, nu am rude...Acesta este locul meu, locul în care am tot, prieteni, rude...".
Copiii s-au supărat
Şi ochii Georgetei Cocianu, 74 de ani, o altă locatară de aici, par să spună cuvinte frumoase despre locul ce i-a devenit casă: "Dacă nu era acest camin eu chiar nu aveam unde să stau, mi-am dorit mult să vin aici, am doi copii, amândoi plecaţi. Ei s-au supărat când au aflat că vreau să vin aici, dar eu m-am bucurat, nu am vrut să îi chinui. Am fost tare bolnavă, am trecut printr-o operaţie soră cu moartea, dar aici m-am făcut bine. Sunt liniştită, sunt împăcată, aici am prieteni, oameni care mă înţeleg şi pe care-i înţeleg, iar condiţiile sunt extraordinare, mai bune decât la hotel. Când am venit aici nu mă puteam ridica din pat, iar acum merg pe picioarele mele, fac gimnastică de recuperare, fizioterapie, iau tratament şi sunt ca în al nouălea cer. Personalul e fain, se poartă frumos, toţi sunt sufletişti, atenţi la nevoile şi grijile noastre".
Sevastiţa Ion, 75 de ani, este poeta căminului. Are opt ani de când merge din cămin în cămin, dar ca pe Zambilelor nu i-a fost bine niciodată. "Dacă eram acasă nu-mi era atât de bine ca aici. La pensia pe care o am, nu făceam faţă cu medicamentele, hrana şi utilităţile. Aici suntem trataţi ca nişte domni: apă caldă, duşuri moderne, paturi care se pliază după corp, scaune comode, aparatură medicinală, televizor în cameră, mâncare bună, sănătoasă...Ce să mai?! Ma simt extraordinar!, ne mărturiseşte poeta. Bunicuţa scrie versuri albe, pătimaşe şi deja a compus câteva zeci de poeme despre viaţa ei la cămin. Ultimele sunt adevărate ode la adresa locului în care "mi-am găsit împăcarea şi respectul".
Un alt asistat cu notorietate din cămin este Dumitru Urmeş, de 77 de ani. El e "hărnicuţul" căminului: curăţă copacii, plantează flori, udă grădina, mătură aleile şi văruieşte bordurile şi copacii. "Locul ăsta este mai ceva decât casa mea, Dumnezeu mi l-a scos în cale!", ne convinge bunicul Dumitru, în timp ce ne arată minunăţiile pe care cu mâna lui le-a plantat în curte: un măr altoit, trandafiri roz pentru şerbet...
