Mergi la conţinutul principal

Avocatul Poporului s-a declarat depăşit în privinţa ordonanţei migraţiei aleşilor

Avocatul Poporului (AP) transmite într-un comunicat că sesizarea Curţii Constituţionale (CC) în legătură cu Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali excedează competenţa instituţiei. Avocatul Poporului a transmis, sâmbătă, într-un comunicat, răspunsul instituţiei la solicitările de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de urgenţă nr. 55/ 2014, formulate de Petre Boştină, Monica Macovei, Bogdan Dumitru, Gheorghe Misaca, Dan Munteanu, Mircea Ioan Popa, APADOR-CH, Partidul Naţional Liberal, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, Petcu Cîjlaru Valeria, Mircea Ioan Popa, Cristian Iulian Neagoe, PNL-Filiala Sector 4, Ţârcă Viorel, Tamba Dumitru, Septimius Pârvu şi Mihai Marchidan.
"Aşa cum am subliniat şi în alte ocazii, Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu stabileşte pentru Avocatul Poporului obligativitatea sesizării Curţii Constituţionale, aceasta fiind o atribuţie pe care legiuitorul a lăsat-o la latitudinea sa, legitimat de rolul pe care îl îndeplineşte în protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţeanului, iar raţiunea acestei învestiri circumscrie obiectivele excepţiei funcţiei constituţionale a Avocatului Poporului - apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice", se arată în comunicatul citat de Mediafax.
Avocatul Poporului apreciază că "petiţia formulată vizează în special raporturile dintre autorităţile publice, aspecte ale funcţionării democraţiei constituţionale care presupun o analiză şi o abordare cu predilecţie politică", ceea ce ar obliga instituţia "să-şi depăşească poziţia sa de neutralitate şi de obiectivitate şi să se implice în controverse partizane".
"Sub acest aspect, menţionăm că soluţionarea problemei semnalate este de competenţa Parlamentului şi a Guvernului, deoarece, în realitate, aceasta vizează raporturile constituţionale dintre Parlament, Preşedintele României şi Guvern. Fără îndoială, aspectele sesizate excedează competenţei instituţiei Avocatul Poporului, al cărei rol este apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, în sensul stabilit de art. 58 din Legea fundamentală", se arată în comunicat.

Avocatul Poporului aruncă pisica în ograda Parlamentului

AP mai apreciază că rezolvarea problemei sesizate revine Parlamentului, deoarece art. 115 alin. (5) din Constituţie stabileşte că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la camera competentă, iar art. 115 alin. (7) din Constituţie instituie competenţa Parlamentului de a aproba sau respinge printr-o lege, ordonanţele cu care a fost sesizat.
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală (PL-x nr. 392/2014) a fost adoptat de Camera Deputaţilor, ca urmare a depăşirii termenului de 30 de zile pentru pronunţare, fiind înaintat Senatului.
OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, în 28 august, de Guvern. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a făcut plângere la DNA, pe numele vicepremierului Liviu Dragnea, pentru iniţierea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali, parchetul începând urmărirea penală "in rem", pentru abuz în serviciu.

ACL: Ciorbea nu are interesul să apere cetăţeanul de abuzurile puterii, ci abuzul guvernării Ponta

ACL îi reproşează lui Victor Ciorbea că "nu are interesul să apere cetăţeanul de abuzurile actualei puteri, ci să apere abuzul guvernării Ponta asupra românilor", după ce Avocatul Poporului a anunţat, sâmbătă, că sesizarea Curţii Constituţionale privind OUG 55 "excedează" competenţa instituţiei.
"Alianţa Creştin-Liberală constată că Avocatului Poporului, domnului Victor Ciorbea, i-a trebuit mai bine de o lună jumătate să se trezească din amorţire şi să dea un răspuns la numeroasele solicitări de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa de Urgenţă 55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Răspunsul lui Ciorbea "nu e sfidător doar la adresa Parlamentului României, ci mai ales la adresa fiecărui cetăţean care îl plăteşte să stea în funcţie şi care, teoretic, ar trebui să aibă garanţia că există o instituţie, singura de altfel, care poate să atace ordonanţele de urgenţă abuzive ale Guvernului".
"Dacă domnul Ciorbea ne dă răspunsul absolut năucitor potrivit căruia instituţia pe care o conduce nu poate ataca actele emise de Executiv şi că Parlamentul ar trebui să se ocupe cu acest lucru, ne întrebăm atunci pentru ce mai este plătit Avocatul Poporului dacă refuză să-şi exercite atribuţiile? În loc să vegheze la respectarea corectitudinii ordonanţelor emise de Cabinetul Ponta, Victor Ciorbea a blocat deliberat, la presiunea PSD, atacul nostru la Curtea Constituţională. Avocatul Poporului ar fi putut da posibilitatea Curţii să se pronunţe pe un act profund nedemocratic, însă Victor Ciorbea nu are interesul să apere cetăţeanul de abuzurile actualei puteri, ci are interesul să apere abuzul guvernării Ponta asupra românilor", susţine Gorghiu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro