Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, ieri, că va răspunde în scris, prezentând soluţia adoptată şi motivarea, atât în ceea ce priveşte OUG 55 privind migraţia aleşilor locali, cât şi la celelalte probleme ridicate, respectiv Legea educaţiei sau portul Constanţa.
"Am luat şi vineri, de altfel şi joi unele decizii. Săptămâna aceasta şi la începtul săptămânii viitoare veţi primi răspuns în legătură cu toate problemele pe care le-aţi avut în ultima vreme. S-a lucrat mult şi se lucrează, s-a lucrat mai întâi la documentare, dar acum se lucrează la redactare. Deci, vă voi prezenta soluţii şi motivarea", a spus Ciorbea, întrebat dacă a avut răgaz să studieze OUG privind migraţia aleşilor locali.
Întrebat dacă din acest răspuns se poate înţelege că a decis să atace ordonanţa la Curtea Constituţională, Ciorbea a răspuns: "Nu, veţi vedea ce voi face. Motivarea se face şi în situaţia în care nu se face sesizare. Dar veţi primi pentru fiecare problemă în parte răspuns în scris, soluţia adoptată şi motivarea".
El a arătat că va oferi răspuns în scris şi în ceea ce priveşte Legea educaţiei şi portul Constanţa, relatează Mediafax. "Şi despre Legea educaţiei, şi despre portul Constanţa, şi despre altele. Deci, toate marile probleme ale opoziţiei am încercat şi voi încerca să vi le dau soluţionate şi motivate săptămâna asta şi cel târziu la începutul săptămânii viitoare", a spus Ciorbea.
Ordonanţa de urgenţă 55/2014, care suspendă aplicarea unor prevederi din legea privind statutul aleşilor locali (249/2006), a intrat în vigoare la începutul săptămânii trecute.