Avocatul Sorin Ispas şi patronul benzinăriei "Euroil", Ioan Marta, au fost deferiţi instanţei de judecată pentru fapte de corupţie, după ce anchetatorii au definitivat cercetările în dosarul mitei de la Vamă. Ioan Marta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în timp ce în sarcina avocatului s-au reţinut complicitate la dare şi luare de mită. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Galaţi spun că Marta a încercat să-i "închidă gura" unui funcţionar public cu aproape jumătate de miliard de lei vechi, după ce acesta descoperise nereguli la societatea sa. "Asistenţa juridică" în acest caz a fost asigurată de avocatul Ispas, care ar fi participat efectiv la înmânarea unei tranşe de bani, din timpul unei întâlniri ce a fost surprinsă în flagrant.
- Benzinăria "Euroil" a vândut carburanţi fără aviz metrologic
În rechizitoriul întocmit de procurori se precizează că, în perioada 20 - 22 octombrie, inculpatul Marta Ioan, asociat şi administrator al SC "Euroil" SRL Brăila (n.r. - benzinăria de pe str. Griviţa, în apropiere de intersecţia cu str. Şcolilor) i-a promis unui funcţionar din conducerea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Brăila suma de 45.000 lei, pentru a beneficia de un tratament favorabil din partea acestuia. Concret, cu ocazia unui control de specialitate efectuat în ziua de 19 octombrie la benzinăria în cauză, angajatul Vămii constatase că, în luna anterioară, staţia distribuise carburanţi în lipsa unui aviz metrologic, funcţionând practic ilegal. Pentru aceste nereguli, activitatea benzinăriei urma să fie sistată şi, totodată, să-i fie confiscată suma de 350.000 lei provenită din încasări, la toate acestea adăugându-se şi o amendă în valoare de 100.000 lei. Fiind vorba de o miză atât de mare, Marta şi-a încercat norocul şi i-a promis vameşului "o sumă considerabilă", ca să-l scape de sancţiuni. Imediat după ce a auzit propunerea, angajatul DJAOV Brăila a sesizat procurorii DNA Galaţi, care au pus la cale flagrantul. Pe 20 octombrie, inculpatul i-a dat funcţionarului 7.100 lei, reprezentând o primă tranşă din totalul sumei promise, convenind să se întâlnească şi într-o altă zi, pentru o nouă discuţie. Astfel, în dimineaţa zilei de 22 octombrie, cei doi au picat de acord asupra sumei de 45.000 lei, ce urma să fie plătită în mai multe tranşe. Flagrantul a fost realizat câteva ore mai târziu, cu sprijinul Poliţiei brăilene, atunci când Marta l-a convocat pe vameş pentru a doua tranşă de bani, după care voia ca acesta să-i întocmească un proces-verbal favorabil. "Tranzacţia" s-a derulat pe raza municipiului, într-o maşină, şi a fost surprinsă în flagrant. "În ziua de 22 octombrie, Marta Ioan i-a dat aceluiaşi denunţător suma de 13.000 lei, reprezentând o a doua tranşă. În acest demers a fost sprijinit în mod direct de inculpatul Ispas Sorin - Constantin, care a contactat-o pe denunţătoare şi a participat efectiv la remiterea banilor. Marta Ioan a fost prins în flagrant delict imediat după remiterea sumei de 13.000 de lei. Aflând că acesta fusese prins de organele de urmărire penală, inculpatul Ispas Sorin - Constantin a fugit şi s-a ascuns, în scopul de a se sustrage cercetărilor", se arată într-un comunicat al DNA.
Reamintim că, pe data de 23 octombrie, Curtea de Apel Galaţi a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, a patronului benzinăriei. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a pus pe acesta în libertate, dispunând măsura obligării de a nu părăsi ţara. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul avocatului Sorin Ispas, măsurile fiind apoi prelungite în ambele cauze. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Galaţi.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.