Avionul Solar Impulse are nevoie de reparaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avionul Solar Impulse are nevoie de reparaţii

Luni, aeronava propulsată de energie solară a fost obligată să-şi modifice ruta spre Hawaii şi să facă o oprire la Nagoya ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile. Elveţianul care coordonează proiectul, André Borschberg, a scris pe reţelele de socializare că eleronul de la aripa dreapta a fost avariat de forţa vântului la aterizarea la Nagoya şi că va fi nevoie de între 7 şi 10 zile pentru a fi reparat, având în vedere că piesele trebuie să fie aduse din Elveţia.
Echipa a instalat pe aeroport hangarul mobil gonflabil, folosit pentru protejarea avionului Solar Impulse II şi a demarat procedurile de întreţinere. Aeronava a decolat duminică din oraşul oriental Nankin, fiind obligată încă o dată să-şi amâne plecarea din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Solar Impulse II avea ca obiectiv să completeze în cinci zile traseul de 8.000 de kilometri spre insulele Hawaii, în cadrul celei de-a 7-a şi cea mai lungă etapă a călătoriei sale în jurul lumii. Survolarea Oceanului Pacific este considerată etapa cea mai dificilă a parcursului din cauza instabilităţii meteorologice şi a distanţei uriaşe de zbor care ar fi presupus un record pentru avionul Solar Impulse II.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro