Airbus ar urma să publice o recomandare, validată de Biroul francez de Anchete şi Analize (BEA), însărcinat cu ancheta, destinată tuturor companiilor care volosesc avioane de tipul A330, precizează cotidianul. Prin această notă, constructorul va aminti că, "în caz de condiţii meteorologice dificile, echipajele trebuie să menţină viteza reactoarelor şi asieta corecte pentru a păstra avionul în linie dreaptă", potrivit Le Monde.
"Nu este vorba de aşa ceva deocamdată", a dezminţit o purtătoare de cuvânt a biroului. "BEA a anunţat că intenţionează să comunice în mod regulat, să nu aşteptăm prea mult de îndată ce are informaţii pe care echipajele de lucru le-au validat, (însă deocamdată - n.red.) nu există informaţii", a explicat purtătoarea de cuvânt.
În cazul unui accident, publicarea unei recomandări reprezintă "un lucru normal" în timpul anchetei, însă Airbus "nu primit instrucţiuni de la BEA" în acest sens, a dezminţit, la rândul său, purtătorul de cuvânt al constructorului de avioane.
"De fiecare dată când are loc un accident este obligatoriu ca societatea constructoare să informeze toţi utilizatorii acestui tip de avion cu privire la eventuale proceduri specifice care trebuie implementate sau eventuale controale ale aparatelor de zbor care trebuie efectuate", a explicat o sursă apropiată Airbus.
"Aceste proceduri fac obiectul validării de către autorităţile însărcinate cu anchete ale accidentelor, în acest caz BEA, şi se numesc AIT (Accident Information Telexes - n.red.)", a precizat sursa.
"Dacă BEA face o recomandare atât de devreme, acest lucru se întâmplă pentru că ei ştiu clar ce s-a întâmplat. Şi dacă ştiu, sunt obligaţi să facă o recomandare din motive de securitate, pentru a evita ca acest lucru să nu se întâmple din nou", a explicat, la rândul său, Jean Serrat, fost comandant de bord. "Primul lucru care trebuie făcut când avionul intră într-o zonă de turbulenţe este de a reduce viteza pentru a atenua efectele turbulenţelor, (dar - n.red.) dacă viteza este redusă prea mult, avionul se distruge", a explicat Serrat. Avionul A330 al companiei Air France de pe ruta Rio de Janeiro-Paris a dispărut luni deasupra Oceanului Atlantic, având 228 de persoane la bord, într-un accident ale cărui cauze sunt încă necunoscute.