Avioanele fără pilot de mici dimensiuni reprezintă un pericol pentru toate celelalte tipuri de aeronave, în lipsa reglementărilor, avertizează principalul sindicat al piloţilor civili. "Recunoaştem beneficiile tehnologiei dronelor", a declarat Lee Moak, preşedintele Asociaţiei Piloţilor Civili (Alpa), audiat în Congresul Statelor Unite. "Dar recunoaştem şi potenţialul de risc pe care îl reprezintă dronele, care trebuie tratate aşa cum sunt: avioane în spaţiul aerian", a adăugat el.
Agenţia Aeronautică Federală din Statele Unite a promis reglementări pentru dronele care au mai puţin de 25 de kilograme şi care zboară la altitudine mică, precizează Mediafax. Însă un oficial din cadrul FAA, Matthew Hampton, a admis că nu se ştie în mod cert când vor fi stabilite reglementările.
Potrivit FAA, în perioada iunie-noiembrie, au existat 25 de incidente în care avioane au fost aproape de coliziuni cu drone.