Am rasfoit recent cartea lui Alain Peyrefitte, de la Academia Franceza, numita "Aventura secolului XX". Autorul pune alaturi articolele cele mai importante din cotidianul de dreapta "Le Figaro", aparute de la 1 ianuarie 1900 pina la 31 decembrie 1999. De ce "Le Figaro"? Pentru ca este singurul ziar francez care a traversat, zi de zi, secolul al XX-lea.
Exercitiul de a privi, in aceeasi pagina, articole decupate din presa zilei, este util Romaniei inceputului de secol XXI. Comparatiile cu oamenii si faptele de astazi sint pline de intelesuri.
Mai intii, ceea ce frapeaza este colosala densitate de personalitati, traind si elaborind public, unele linga celelalte, zi de zi, la inceputul secolului trecut. Dar, paradoxal, aceasta generatie europeana, plina de genii artistice si stiintifice, plina de oameni politici legendari si vizionari, nu a reusit sa impiedice doua dintre cele mai grave momente din istoria lumii: cele doua razboaie mondiale, echivalente cu doua incercari succesive de sinucidere ale Europei.
In decursul unui singur an, 1900, legendarul ultim imparat al Chinei, Pu Yi, se urca pe tron la virsta de 9 ani, avea loc premiera operei "Tosca" de Puccini, erau admirati actrita Sarah Bernhardt, compozitorii Gustave Charpantier si Claude Debussy, sculptorul Auguste Rodin, se fonda "Academia Goncourt" si mureau Friedrich Nietsche si Oscar Wilde. In acelasi an, se deschidea la Paris Expozitia Universala (50 de milioane de vizitatori), incepeau noile Jocuri Olimpice, inaugurate de Pierre de Coubertin, se inaugurau primele linii si statii de metrou parizian. Daca soarta lumii ar fi stat, la inceputul secolului XX, in mina compozitorilor, a sculptorilor, a inginerilor de metrou si a creatorilor de bunuri, atunci secolul XX ar fi fost, de la un cap la celalalt, o victorie.
De fapt, secolul al XX- lea a fost o imensa explozie de creativitate culturala, stiintifica si artistica, o continua aberatie politica si institutionala si un fiasco militar
De fapt, secolul al XX- lea a fost o imensa explozie de creativitate culturala, stiintifica si artistica, o continua aberatie politica si institutionala si un fiasco militar. Poate ca, in acest context, afirmatia recenta a unor profesori suedezi, autori ai volumului "Funky Business", conform careia lumea viitorului are nevoie de tehnologie, institutii si valori, are si mai mult sens.
Intre 1901 si 1905, mor regina Victoria, Giuseppe Verdi, Toulouse-Lautrec, Emile Zola, Paul Gaugain, Jules Verne si sticlarul Emile Galle; continua sa creeze Cehov si Romain Rolland, au expozitii Vincent Van Gogh, Marc Chagall, Pablo Picasso, compun Jules Massenet, Maurice Ravel si Claude Debussy. Sully Prudhomme si sotii Curie, Pavlov si Robert Koch primesc premiul Nobel.
Din 1906 pina in 1910, compun in mod curent Puccini, Maurice Ravel, Igor Stravinski, Gustav Malher si Richard Strauss, scriu Anatole France, August Strindberg, Charles Peguy si Andre Gide; Caruso si Saliapin fac succese in Europa, primeste premiul Nobel Selma Lagerlof (1909), mor Paul Cezanne, Mark Twain si Jules Renard.
In ingusta noastra viziune dimboviteana, care ridica bietul riu secat la rang de orizont spiritual, primii ani ai secolului al XX-lea sint considerati un fel de preistorie a existentei noastre
In ingusta noastra viziune dimboviteana, care ridica bietul riu secat la rang de orizont spiritual si de sira a spinarii, geopolitica, primii ani ai secolului al XX-lea sint considerati un fel de preistorie a existentei noastre. De la generatia mea in sus, momentul invaziei Cehoslovaciei de catre sovietici este inceputul istoriei, iar moartea reginei Maria este un eveniment cu conotatii medievale. Cit despre domnia regelui Carol I, ca si despre perioada dinainte de primul razboi mondial, ele sint privite de o mare parte a oamenilor publici fie cu un zimbet ingaduitor, fie cu un interes egal cu cel fata de comuna primitiva.
Ei bine, inca inainte de a se declansa primul razboi mondial, Europa traia un proces de modernizare galopant, atit din punct de vedere social, cit si economic ori politic. Efervescenta culturala si stiintifica nu era singulara. Industria automobilului era considerata o sursa de bogatie pentru balanta comerciala a Frantei (1905 si 1906), Marcel Proust scria eseuri despre telefon, Franta obliga bicicletele sa aiba placi de inmatriculare (1908), iar in Palestina se organiza o ceremonie pentru fundatia viitoarei capitale israeliene, Tel Aviv (1908).
In primii opt ani ai secolului al XX lea, destul de mult inainte sa inceapa semnele primului razboi mondial, se comit asasinate politice: este ucis ambasadorul Germaniei in China (1900), regele Umberto I al Italiei (1900), al 25-lea presedinte al SUA, William McKinley (1901), regele Alexandru I si regina Draga ai Serbiei (1903), guvernatorul Finlandei, generalul Bobrikov (1904), Marele Duce Sergiu al Rusiei (1905), regele Carlos I al Portugaliei (1908). Regele Spaniei, Alfonso XIII si cel al Italiei, Victor Emanuel III, sunt tintele unor atentate nereusite.
Fapt mai putin constientizat de noi, cei care nu sintem specialisti in istorie, este ca primul deceniu al secolului este plin de miscari socialiste: la Paris se deschide Congresul International Socialist (1900), in Franta cistiga electoral Blocul de Stinga (1902), au loc in SUA si Europa de vest nenumarate greve ale minerilor, filatorilor, tesatorilor. Jean Jaures fondeaza cotidianul socialist "L’Humanite" (1904), Leon Trotki devine vice-presedintele consiliului muncitor al tipografilor de la Sankt Peterburg. In Franta se vorbeste in 1906 despre socialismul de stat (cumpararea cailor ferate de catre stat), este activ sindicatul functionarilor (1907), se stabilesc alocatii familiale (1908). Grevele continua cu posta, telegraful si telefoanele (1909).
Dupa cum se vede, inceputului secolului al XX- lea nu i-au lipsit creatorii de arta si oamenii de stiinta. Este uimitor cum in paginile aceluiasi ziar puteai citi despre Verdi, Puccini, Massenet, Debussy si Ravel. Pe strazile Parisului gaseai, in acelasi timp, galerii de arta unde expuneau Toulouse-Lautrec, Gaugain, Van Gogh, Monet, Chagall, Rodin si Picasso.
Lideri politici precum Clemanceau si Briand, Eduard al VII-lea si George al V-lea, Nicolae al II-lea si Kaizerul german, imparatul Austro-Ungariei si Raymond Poincare, precum si presedintii americani, nu incetau sa ocupe prima pagina a politicii, aflata in plina efervescenta, pe masura ce industria, comertul si tehnologia incepeau sa se afirme mondial. Si, cu toate acestea, doua tragedii continentale si mondiale aveau sa urmeze, fara a putea fi oprite sau intelese.
Abia dupa 1945, in vestul Europei, si dupa 1989, pe intregul continent, a inceput sa se consolideze o lume a institutiilor si a valorilor impartasite, bazindu-se din plin pe tehnologie, comunicatie si, in cele din urma, pe globalizare.
Pentru Romania inceputului de secol XXI, pe a carei arena politica nu evolueaza nici Clemenceau, nici Theodore Roosevelt, Poincare sau Briand, in ziarele careia nu publica nici Gide, Nietsche ori Oscar Wilde, nici Cehov, Romain Rolland si nici Proust, afirmatia ca valorile si institutiile reprezinta fundamentul viitorului este singurul adevar care conteaza.
Casa Regala in legatura cu brailenii, prin "Obiectiv - Vocea Brailei"
Alteta Sa Regala, Principele Radu al Romaniei este purtatorul unui mesaj cuprinzator, care atinge toate segmentele comunitatilor locale: cultura, economie, educatie, mass-media, biserica, armata, clasa politica, s.a. Prin apartenenta la Familia Regala, Reprezentantul Special transmite un mesaj neutru, credibil, respectat, de larga perspectiva, independent de ciclurile electorale. Acesta este un factor de legatura dintre puterea politica si societatea civila, precum si dintre personalitatile cu influenta in societate si orizontul larg al populatiei. Colaborarea dintre cotidianul "Obiectiv - Vocea Brailei" si Principele Radu al Romaniei a inceput sub forma mai multor articole si interviuri si continua cu editoriale in exclusivitate si cu materiale de analiza referitoare la diferitele fenomene sociale, politice, culturale si economice din tara noastra dar si de la nivel european. Unde sintem pe o harta istorica, sociala, investitionala, culturala a lumii, incepem sa intelegem citind punctele de vedere ale reprezentantilor de marca ai Romaniei, personalitati cu viziune globala asupra dezvoltarii, intelectuali de marca interesati de primenirea mentalitatilor.
Exercitiul de a privi, in aceeasi pagina, articole decupate din presa zilei, este util Romaniei inceputului de secol XXI. Comparatiile cu oamenii si faptele de astazi sint pline de intelesuri.
Mai intii, ceea ce frapeaza este colosala densitate de personalitati, traind si elaborind public, unele linga celelalte, zi de zi, la inceputul secolului trecut. Dar, paradoxal, aceasta generatie europeana, plina de genii artistice si stiintifice, plina de oameni politici legendari si vizionari, nu a reusit sa impiedice doua dintre cele mai grave momente din istoria lumii: cele doua razboaie mondiale, echivalente cu doua incercari succesive de sinucidere ale Europei.
In decursul unui singur an, 1900, legendarul ultim imparat al Chinei, Pu Yi, se urca pe tron la virsta de 9 ani, avea loc premiera operei "Tosca" de Puccini, erau admirati actrita Sarah Bernhardt, compozitorii Gustave Charpantier si Claude Debussy, sculptorul Auguste Rodin, se fonda "Academia Goncourt" si mureau Friedrich Nietsche si Oscar Wilde. In acelasi an, se deschidea la Paris Expozitia Universala (50 de milioane de vizitatori), incepeau noile Jocuri Olimpice, inaugurate de Pierre de Coubertin, se inaugurau primele linii si statii de metrou parizian. Daca soarta lumii ar fi stat, la inceputul secolului XX, in mina compozitorilor, a sculptorilor, a inginerilor de metrou si a creatorilor de bunuri, atunci secolul XX ar fi fost, de la un cap la celalalt, o victorie.
De fapt, secolul al XX- lea a fost o imensa explozie de creativitate culturala, stiintifica si artistica, o continua aberatie politica si institutionala si un fiasco militar
De fapt, secolul al XX- lea a fost o imensa explozie de creativitate culturala, stiintifica si artistica, o continua aberatie politica si institutionala si un fiasco militar. Poate ca, in acest context, afirmatia recenta a unor profesori suedezi, autori ai volumului "Funky Business", conform careia lumea viitorului are nevoie de tehnologie, institutii si valori, are si mai mult sens.
Intre 1901 si 1905, mor regina Victoria, Giuseppe Verdi, Toulouse-Lautrec, Emile Zola, Paul Gaugain, Jules Verne si sticlarul Emile Galle; continua sa creeze Cehov si Romain Rolland, au expozitii Vincent Van Gogh, Marc Chagall, Pablo Picasso, compun Jules Massenet, Maurice Ravel si Claude Debussy. Sully Prudhomme si sotii Curie, Pavlov si Robert Koch primesc premiul Nobel.
Din 1906 pina in 1910, compun in mod curent Puccini, Maurice Ravel, Igor Stravinski, Gustav Malher si Richard Strauss, scriu Anatole France, August Strindberg, Charles Peguy si Andre Gide; Caruso si Saliapin fac succese in Europa, primeste premiul Nobel Selma Lagerlof (1909), mor Paul Cezanne, Mark Twain si Jules Renard.
In ingusta noastra viziune dimboviteana, care ridica bietul riu secat la rang de orizont spiritual, primii ani ai secolului al XX-lea sint considerati un fel de preistorie a existentei noastre
In ingusta noastra viziune dimboviteana, care ridica bietul riu secat la rang de orizont spiritual si de sira a spinarii, geopolitica, primii ani ai secolului al XX-lea sint considerati un fel de preistorie a existentei noastre. De la generatia mea in sus, momentul invaziei Cehoslovaciei de catre sovietici este inceputul istoriei, iar moartea reginei Maria este un eveniment cu conotatii medievale. Cit despre domnia regelui Carol I, ca si despre perioada dinainte de primul razboi mondial, ele sint privite de o mare parte a oamenilor publici fie cu un zimbet ingaduitor, fie cu un interes egal cu cel fata de comuna primitiva.
Ei bine, inca inainte de a se declansa primul razboi mondial, Europa traia un proces de modernizare galopant, atit din punct de vedere social, cit si economic ori politic. Efervescenta culturala si stiintifica nu era singulara. Industria automobilului era considerata o sursa de bogatie pentru balanta comerciala a Frantei (1905 si 1906), Marcel Proust scria eseuri despre telefon, Franta obliga bicicletele sa aiba placi de inmatriculare (1908), iar in Palestina se organiza o ceremonie pentru fundatia viitoarei capitale israeliene, Tel Aviv (1908).
In primii opt ani ai secolului al XX lea, destul de mult inainte sa inceapa semnele primului razboi mondial, se comit asasinate politice: este ucis ambasadorul Germaniei in China (1900), regele Umberto I al Italiei (1900), al 25-lea presedinte al SUA, William McKinley (1901), regele Alexandru I si regina Draga ai Serbiei (1903), guvernatorul Finlandei, generalul Bobrikov (1904), Marele Duce Sergiu al Rusiei (1905), regele Carlos I al Portugaliei (1908). Regele Spaniei, Alfonso XIII si cel al Italiei, Victor Emanuel III, sunt tintele unor atentate nereusite.
Fapt mai putin constientizat de noi, cei care nu sintem specialisti in istorie, este ca primul deceniu al secolului este plin de miscari socialiste: la Paris se deschide Congresul International Socialist (1900), in Franta cistiga electoral Blocul de Stinga (1902), au loc in SUA si Europa de vest nenumarate greve ale minerilor, filatorilor, tesatorilor. Jean Jaures fondeaza cotidianul socialist "L’Humanite" (1904), Leon Trotki devine vice-presedintele consiliului muncitor al tipografilor de la Sankt Peterburg. In Franta se vorbeste in 1906 despre socialismul de stat (cumpararea cailor ferate de catre stat), este activ sindicatul functionarilor (1907), se stabilesc alocatii familiale (1908). Grevele continua cu posta, telegraful si telefoanele (1909).
Dupa cum se vede, inceputului secolului al XX- lea nu i-au lipsit creatorii de arta si oamenii de stiinta. Este uimitor cum in paginile aceluiasi ziar puteai citi despre Verdi, Puccini, Massenet, Debussy si Ravel. Pe strazile Parisului gaseai, in acelasi timp, galerii de arta unde expuneau Toulouse-Lautrec, Gaugain, Van Gogh, Monet, Chagall, Rodin si Picasso.
Lideri politici precum Clemanceau si Briand, Eduard al VII-lea si George al V-lea, Nicolae al II-lea si Kaizerul german, imparatul Austro-Ungariei si Raymond Poincare, precum si presedintii americani, nu incetau sa ocupe prima pagina a politicii, aflata in plina efervescenta, pe masura ce industria, comertul si tehnologia incepeau sa se afirme mondial. Si, cu toate acestea, doua tragedii continentale si mondiale aveau sa urmeze, fara a putea fi oprite sau intelese.
Abia dupa 1945, in vestul Europei, si dupa 1989, pe intregul continent, a inceput sa se consolideze o lume a institutiilor si a valorilor impartasite, bazindu-se din plin pe tehnologie, comunicatie si, in cele din urma, pe globalizare.
Pentru Romania inceputului de secol XXI, pe a carei arena politica nu evolueaza nici Clemenceau, nici Theodore Roosevelt, Poincare sau Briand, in ziarele careia nu publica nici Gide, Nietsche ori Oscar Wilde, nici Cehov, Romain Rolland si nici Proust, afirmatia ca valorile si institutiile reprezinta fundamentul viitorului este singurul adevar care conteaza.
Casa Regala in legatura cu brailenii, prin "Obiectiv - Vocea Brailei"
Alteta Sa Regala, Principele Radu al Romaniei este purtatorul unui mesaj cuprinzator, care atinge toate segmentele comunitatilor locale: cultura, economie, educatie, mass-media, biserica, armata, clasa politica, s.a. Prin apartenenta la Familia Regala, Reprezentantul Special transmite un mesaj neutru, credibil, respectat, de larga perspectiva, independent de ciclurile electorale. Acesta este un factor de legatura dintre puterea politica si societatea civila, precum si dintre personalitatile cu influenta in societate si orizontul larg al populatiei. Colaborarea dintre cotidianul "Obiectiv - Vocea Brailei" si Principele Radu al Romaniei a inceput sub forma mai multor articole si interviuri si continua cu editoriale in exclusivitate si cu materiale de analiza referitoare la diferitele fenomene sociale, politice, culturale si economice din tara noastra dar si de la nivel european. Unde sintem pe o harta istorica, sociala, investitionala, culturala a lumii, incepem sa intelegem citind punctele de vedere ale reprezentantilor de marca ai Romaniei, personalitati cu viziune globala asupra dezvoltarii, intelectuali de marca interesati de primenirea mentalitatilor.
