Franța și Maroc s-au duelat miercuri seară în al doilea meci al semifinalelor Cupei Mondiale din Qatar. Elevii lui Didier Deschamps s-au impus cu scorul de 2-0, însă meciul nu a fost lipsit de controverse.
Așa cum era de așteptat, campionii din 2018 au avut prestații solide pe tot parcursul turneului final, însă Marocul a fost prima echipă africană din istorie care a reușit să ajungă în această fază a competiției.
Campioana en-titre avea o cotă infimă pentru a se califica în finala care se va disputa pe 18 decembrie. Conform Blog De Pariuri, Franța avea o cotă de 1.25 pentru a prinde ultimul act al competiției, în timp ce Maroc avea o cotă de 4.15. Chiar și așa, bookmakerii conștientizaseră potențialul defensiv al africanilor, motiv pentru care se așteptau la o partidă cu mai puțin de 3 goluri, deși Francezii au avut numai partide cu 3 sau mai multe goluri atunci când au folosit titularii.
Francezii au avut un plus de prospețime în acest meci, deoarece Deschamps a odihnit toți titularii în ultimul meci din grupe, iar apoi „Les Bleus” s-au impus în 90 de minute în cele două meciuri disputate în faza eliminatorie. Marocul însă a mizat pe aceeași garnitură și a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Spania.
Oboseala acumulată în rândul titularilor trimiși în teren de Walid Regragui s-a văzut în meciul din semifinale, însă soarta partidei ar fi putut fi alta dacă arbitrul ar fi solicitat intervenția VAR-ului în minutul 27, atunci când Sofiane Boufal a văzut cartonașul galben pentru fault în atac, deși atacantul marocan fusese faultat de către Theo Hernandez.
Marocul a reprezentat, de departe, cea mai mare surpriză a competiției. Elevii lui Walid Regragui au eliminat Belgia, Spania și Portugalia și au încasat un singur gol la CM 22 înainte de a da piept cu campioana en-titre.
Pentru francezi urmează marea finală cu Argentina lui Messi. Naționala Cocoșului galic a câștigat 5 dintre cele 6 partide disputate la acest mondial. Singura excepție a fost meciul cu Tunisia, în care Deschamps a odihnit primul 11. Mbappe și colegii săi au întâlnit primul adversar redutabil în optimi: Franța a controlat jocul și s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Angliei.
Deschamps l-a pierdut fundașul lateral Lucas Hernandez, care s-a accidentat în primul meci al turneului și va sta departe de gazon o lungă perioadă de timp, dar și pe Karim Benzema, care s-a accidentat cu câteva zile înainte de mondial. Cu toate acestea, lipsa câștigătorului Balonului de Aur a fost compensată cu brio de către Olivier Giroud, care a devenit cel mai bun marcator din istoria naționalei Franței. 53 de goluri a marcat atacantul celor de la AC Milan în tricoul Cocoșului galic.
Argentina s-a calificat în marea finală după un 3-0 categoric în fața Croației, iar Lionel Messi, ajuns la vârsta de 35 de ani, este mai aproape ca niciodată de a cuceri singurul trofeu care îi lipsește din palmares.
Finala Cupei Mondiale din Qatar va începe duminică, 18 decembrie, de la orele 17:00, pe arena Lusail Iconic Stadium din Doha și va fi transmisă în direct pe TVR 1.