Echipa brăileană a fost eliminată din Cupei Cupelor la handbal feminin, după dubla manşă cu VFL Oldenburg, în turul al patrulea al competiţiei, însă în prima repriză a făcut o propagandă frumoasă handbalului de la Dunăre.
Timp de 20 de minute handbalistele pregătite de Alexandrina Soare au fost încă în cărţile calificării, iar avantajul de cinci goluri, 11-6, pe care HC Dunărea îl avea în acel moment era dătător de speranţe pentru suporterii brăileni.
Numai că jucătoarele brăilene nu au putut menţine ritmul, nemţoaicele au revenit în joc şi până la pauză nu numai că au remontat decalajul, dar au plecat şi cu un gol avans la cabine.
Repriza a doua a aparţinut în totalitate gazdelor, VFL Oldenburg şi-a mărit treptat diferenţa şi în final s-a impus cu 30-21 un scor categoric, puţin anticipat de spectatorii prezenţi la meci după prima repriză.
Principala marcatoare a echipei HC Dunărea în acest meci a fost golgetera Ada Moldovan care a perforat poarta nemţoaicelor de opt ori.
După ce a câştigat cu 32-29 la Brăila, VFL Oldenburg şi-a valorificat avantajul propriului teren şi s-a calificat în faza următoare a Cupei Cupelor, aceasta fiind a doua oară când o elimină pe HC Dunărea din Europa, după succesul repurtat în 2008, în Challenge Cup.