Avea permisul reţinut în Slovacia, însă a minţit că l-a pierdut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avea permisul reţinut în Slovacia, însă a minţit că l-a pierdut

inculpatul Bălan Florian s-a prezentat la Serviciul Permise de Conducere Brăila şi a depus acte pentru eliberarea unui permis în copie, spunând că originalul l-a pierdut • adevărul a ieşit însă la iveală: permisul îi fusese reţinut în Republica Slovacă • procurorii au dispus trimiterea în judecată

 

Un brăilean a spus că şi-a pierdut permisul şi a depus documente pentru a scoate un duplicat. Poliţiştii au primit însă o comunicare din care reieşea faptul că permisul fusese reţinut de poliţia din Republica Slovacă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea de fals în declaraţii. S-a stabilit că brăileanul aflat la volanul unui BMW înmatriculat în Anglia s-a răsturnat în timp ce se afla în Slovacia şi i s-a reţinut permisul de conducere.

După cum se arată în rechizitoriul Parchetului Judecătoriei Brăila, în data de 22 decembrie 2016, inculpatul Bălan Florian s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Brăila, unde a depus documentele pentru eliberarea unui duplicat al permisului de conducere, pe motiv de “pierdere”. Solicitantului i s-a eliberat un alt permis, numai că ulterior adevărul a ieşit la iveală.

De la Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Rutieră, a fost înaintată către Poliţia Brăila corespondenţa autorităţilor din Republica Slovacă în care se arăta că permisul de conducere pe numele Bălan Florian a fost reţinut. Din înscrisurile de la dosarul cauzei a rezultat că autorităţile din Republica Slovacă au dispus reţinerea permisului inculpatului, până la achitarea amenzii de 150 euro. Deşi avea permisul reţinut, Bălan Florian a mers la un notar şi a dat o declaraţie pe propria răspundere, afirmând în mod mincinos că a pierdut permisul de conducere în Anglia. El a depus actele pentru scoaterea unui duplicat, şi chiar a reuşit să îl obţină.

Audiat în calitate de suspect, bărbatul a recunoscut infracţiunea săvârşită. Bălan Florian a arătat faptul că, în data de 9 mai 2016, în timp ce conducea auto BMW, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, iar poliţiştii din Republica Slovacă au  venit la locul accidentului. I s-a reţinut permisul şi i s-a dat o amendă de 150 euro. Întrucât trecuse mai mult timp de la reţinerea permisului, inculpatul s-a hotărât să declare mincinos că a pierdut permisul pentru a i se elibera un duplicat. Dosarul a fost trimis spre soluţionare la Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro