Avea nevoie de un mijloc de transport şi a furat o bicicletă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avea nevoie de un mijloc de transport şi a furat o bicicletă

în miez de noapte, un bărbat din comuna Vişani i-a luat bicicleta din curte unui bărbat • hoţul a fost prins după 2 luni de la comiterea faptei

 

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Galbenu l-au identificat pe un bărbat de 39 de ani, din comuna Vişani, acuzat de furt. În noaptea de 29 spe 30 decembrie 2018, acesta a pătruns fără drept în curtea locuinţei unui bărbat de 62 de ani din satul Drogu şi i-a sustras bicicleta. După ce hoţul a fost prins, poliţiştii au recuperat bicicleta şi au înapoiat-o proprietarului.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro