Acum citiva ani, sustineam la Braila, de ziua Eminescului, o conferinta pe aceasta tema. Ceea ce m-a surprins peste citiva ani, cind s-a discutat in Parlament problema imnului, a drapelului si a celorlalte simboluri nationale, a fost faptul ca Adrian Paunescu a reiterat ideile expuse, in premiera de mine, atunci. Ele, cred si astazi, ramin valabile, desi parlamentarii au avut alte optiuni. Chestiunea de fond este, insa, alta. Noile legi n-au putut schimba mentalitatile, inclusiv ale oficialilor, despre respectul fata de aceste insemne.
In epoca globalizarii, problema identitatii nationale a devenit subiect de controversa, intelegindu-se eronat ca realizarea unei comunitati europene nu are nimic de-a face cu identitatea nationala. Universalul nu s-a opus niciodata Nationalului! Globalizarea este un concept militar, economic, financiar-bancar etc., dar nu si cultural. In conditiile unei globalizari de acest fel, nu se pierd identitatile; dimpotriva, ele trebuie sa dialogheze mai liber, nestinjenit, sa aiba mai mare libertate in afirmare si asa mai departe. Pagubos si imposibil pina la urma, unii cred ca in noile conditii, idei ca Patrie, patriotism, neam etc. devin vetuste, chiar contraproductive. E drept ca epoca ceausista a abuzat de ele pina la demonetizare, dar acestea trebuie repuse la locul lor, acolo unde il au in toate civilizatiile, nu sa le zicem celor care vorbesc cinstit (nu demagogic) de Patrie si Patriotism: "Comunistule!", cum am mai auzit...
Vom comenta succint, in continuare, aceste insemne ale nationalului, valabile pentru oricare popor, si avatarurile lor in cultura romaneasca.
Un prim si necesar astfel de insemn statal (si national) il constituie spatiul geografic numit teritoriu. Acesta nu acopera, insa, intregul areal locuit de populatia romaneasca. Teritoriul Romaniei este "desenat" de granite pazite de structurile militare ale statului, cu tot ceea ce decurge de aici. Ele sint expresia legii inviolabilitatii si apararii integritatii si independentei de stat si de teritoriu si nici un guvern, stat sau popor din lumea aceasta nu gindeste altfel cind e vorba de teritoriile ei. Din aceste motive, relatiile internationale sint foarte sensibile la aceasta chestiune, totdeauna susceptibile de fel de fel de conflicte, inclusiv armate. Si tot de aceea, problema aceasta devine una centrala, majora, in conventiile si tratatele intre state. Oficial, noi declaram ca nu avem litigii teritoriale cu alte state, chiar daca exista chestiunea. Astfel de situatii sint mentinute deliberat, ele constituind, uneori, un eficient mijloc de intimidare diplomatica. Trimitem la polemicile ce au loc astazi despre "Legea minoritatilor", care a declansat, din nefericire, patimi, inclusiv nationaliste. Nu insistam.
Drapelul nostru insusit de inca 3 tari
Un alt insemn il reprezinta drapelul national. Asa il numesc toate statele: national! si nu se intrevede vremea cind vor fi dispuse sa renunte la el. Valoarea simbolica este evidentiata de faptul ca toate evenimentele politice, istorice, sportive, diplomatice etc., cu semnificatii deosebite, sint marcate de arborarea lui.
Aici am observat un fapt insolit, neintilnit pentru alte state. Drapelul national al Romaniei, tricolorul (in ordinea culorilor, de la stinga la dreapta: albastru, galben, rosu), cu o vechime de peste un secol si jumatate, intr-un mod condamnabil pentru diplomatia romana, este astazi insusit, ca drapel national, de inca trei tari: Ciadul, care are drapelul identic cu al nostru, Andora, care i-a asezat tricolorului o stema, ca si Moldova, de altfel, fara insa ca situatia Moldovei sa se compare cu a Andorei. De asemenea, drapelul nostru national nu este nici tricolorul cu stema decupata, cum il mai zarim si astazi arborat, la atitia ani de la evenimentele din decembrie 1989.
Memento: Toti vedem, de pilda, cum respecta francezii sau americanii drapelul national sau imnul de stat cu ocazia diverselor manifestari si cum, la noi, ca sa arboram drapelul national de Ziua nationala a Romaniei a fost nevoie de o lege in acest sens, care nici nu se respecta pe tot teritoriul Romaniei, din nefericire. Ar fi trebuit sa numaram, ca Pristanda din "O scrisoare pierduta", de I.L.Caragiale, cite tricoloruri au fost arborate de 1 Decembrie 2005, in Braila? Nu la ordinul Primariei, ci din initiative proprii.
TIPATESCU: Ei?... s-a pus patruzeci si patru de steaguri?
PRISTANDA (cu tarie): S-a pus, coane Fanica, s-a pus... Poate unul-doua sa le fi dat vintul jos... da' s-a pus...
TIPATESCU: Patruzeci si patru?
PRISTANDA: Patruzeci si patru in cap, coane Fanica.
TIPATESCU (razand): Nu umbla cu mofturi, Ghita. Nu m-am plimbat eu la luminate in trasura cu Zoe si cu nenea Zaharia in tot orasul? Tocmai ea, cum e glumeata, zice: "ia sa-i numaram steagurile lui Ghita..."
PRISTANDA (mihnit): Imi pare rau! tocmai coana Joitica, tocmai dumneaei, care de!... ne asteptam de la dumneaei la o protecte...
TIPATESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu rautate, a zis-o de gluma. Nu stie si nenea Zaharia si ea ca esti omul nostru...
PRISTANDA: Al dumneavoastra, coane Fanica, si al coanii Joitichii, si al lui conul Zaharia... Ei? si le-ati numarat, coane Fanica?... Ei? asa e? patruzeci si patru...
TIPATESCU: Vreo paispce... cinspce.
PRISTANDA: Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram: doua la prefectura. Si celelalte stiute. Aici, situatia era generata de mica afacere a lui Pristanda, pe principiul invocat al "familiei lui mari si a renumeratiei mici...dupa buget..."; Dar la noi? La noi, e vorba despre diminuarea constiintei nationale si a spiritului civic.
Toate statele mai au, apoi, o zi nationala, recunoscuta de celelalte tari ale lumii. Ar gindi, oare, americanul sau francezul sa renunte la ziua lor nationala, de dragul nu stim caror idealuri "generoase" potrivnice sentimentelor lor? Evident, e o intrebare retorica, ca multe altele de la acest paragraf. Conditiile noastre istorice specifice ne-a facut sa avem declarate, in timp, ca zile nationale, data mai multor evenimente: ziua proclamarii Regatului roman (10 Mai), ziua proclamarii Republicii Populare Romane (23 August) si ziua desavirsirii Marii Uniri (1 Decembrie).
In doar 50 de ani am avut patru imnuri nationale
Imnul national constituie un alt simbol. Contesta astazi cineva necesitatea imnului national al vreunei tari; sa zicem al Marseillaise-ei? S-ar contesta astfel intreaga istorie moderna a Frantei.
Facem si aici o adnotare, pentru ca nici imnul national romanesc nu a avut o soarta prea fericita. In doar 50 de ani am avut patru imnuri nationale. Dupa Imnul Regal, care a fost valabil din 1884 pina in 1947, urmeaza apoi precipitate de evenimente: Imnul pentru RPR (1947-1953), Imnul de stat al RPR (1953-1977), Imnul de Stat al RSR (1977-1989, Tricolorul, pe muzica lui C.Porumbescu) si Imnul de Stat al Romaniei. Acest imn este pe muzica lui A.Pann, versurile fiind ale unui patruzecioptist, A.Muresanu, Desteapta-te, Romane!
Se vede cu usurinta ca imnul a fost mai mereu conjunctural istoric, fiecare regim venind cu propunerea sa, pe cind citata Marseillaise, sa zicem, este "actuala" de peste doua sute de ani! (din 1792). Mai totdeauna imnul Romaniei a fost, apoi, excesiv de lung, cu multe strofe, de aceea a fost si este greu memorabil de catre cetatenii tarii. Mai spunem ca, institutional, nu se prea face nimic, la noi, in vederea insusirii imnului tarii si astfel, momentele cind acesta trebuie intonat intr-o anumita imprejurare, cu caracter oficial, de n-ar fi banda de magnetofon si statiile de amplificare, situatiile ar fi si mai penibile decit sint in mod curent, inclusiv pentru oamenii nostri politici, care mimeaza asincron cuvinte necunoscute, ca la un caraghios concurs Karaoke.
Toate statele mai au declarata o limba nationala, limba obligatorie pentru toti cetatenii ei, in comunicarea oficiala, evident. In multe tari dezvoltate, unde democratia este la ea acasa de secole, problema limbilor minoritatilor nici nu se pune.
"Nu va nemtiti, nu va rusiti, nu va unguriti nici voi; ramineti credinciosi numelui si limbii voastre!"
Fara prea multe argumente istorice, amintim doar vorbele lui Simion Barnutiu, scrise la 1848: "Nu ne-am ungurit, nu ne-am rusit, nu ne-am nemtit, ci ne-am luptat ca romani pentru pamintul si numele nostru, ca sa vi-l lasam voua dimpreuna cu limba noastra cea dulce ca cerul sub care s-a nascut. Nu va nemtiti, nu va rusiti, nu va unguriti nici voi; ramineti credinciosi numelui si limbii voastre! Aparati-va ca frati, cu puteri unite, in pace si in resbel." Asadar, cind un popor nu-si mai vorbeste limba el este, istoriceste vorbind, mort.
Un alt insemn al nationalului este, pentru multe popoare, religia. In ceea ce priveste religia ortodoxa, majoritara in Romania, i s-a reprosat ca este una supra-nationala, intinzindu-se din Orient catre Apusul Europei, cuprinzind multe state, unele chiar foarte diferite intre ele. Apoi, Biserica ortodoxa romaneasca a fost ea insasi motiv de multiple dispute si exagerari, pina la nerecunoasterea calitatii de biserica nationala acesteia etc.
In acest context, mai ramine totusi o marca a identitatii nationale, tot spirituala, si anume geniile acelui popor. Fapt incontestabil, arta este cea care permite identificarea cu o comunitate. Nimeni nu dovedeste vreo preocupare de acest fel, referitor la bunurile civilizatiei si tehnice, de exemplu. Toti beneficiem din plin de ele, toate sint aparate de brevete de inventii, dar consumatorul nu-si pune o astfel de problema. Nici macar n-o banuieste. Se urca in automobil, sa zicem, ultima cucerire a tehnicii, intoarce cheia in contact si pleaca la drum, fara sa se intrebe cine o fi inventat cutare componenta, sau alta si asa mai departe. Aceasta este valabil pentru toti factorii de civilizatie.
Cu faptul de cultura lucrurile stau altfel. Nimeni, absolut nimeni nu va asculta o fraza muzicala ori un vers fara sa se intrebe cine este autorul? Si nu este satisfacut pina nu afla si raspunsul la aceasta intrebare: Leopardi (italianul), Hugo (francezul), Lermontov (rusul), Eminescu (romanul) etc. In aceasta consta diferenta intre cultura si civilizatie; inca n-am zice "superioritatea", dar ceva pe aproape exista totusi. De aceea, o creatie populara, precum Miorita sau un artist cult pot fi emblematici, reprezentativi pentru o cultura. Noi il propunem, aici, pe Eminescu, dar la fel de bine pot fi numiti astfel si altii: L.Blaga,T. Arghezi sau M. Sadoveanu.
Cunoscute probleme, dar tot atit de controversate si chiar compromise.
In epoca globalizarii, problema identitatii nationale a devenit subiect de controversa, intelegindu-se eronat ca realizarea unei comunitati europene nu are nimic de-a face cu identitatea nationala. Universalul nu s-a opus niciodata Nationalului! Globalizarea este un concept militar, economic, financiar-bancar etc., dar nu si cultural. In conditiile unei globalizari de acest fel, nu se pierd identitatile; dimpotriva, ele trebuie sa dialogheze mai liber, nestinjenit, sa aiba mai mare libertate in afirmare si asa mai departe. Pagubos si imposibil pina la urma, unii cred ca in noile conditii, idei ca Patrie, patriotism, neam etc. devin vetuste, chiar contraproductive. E drept ca epoca ceausista a abuzat de ele pina la demonetizare, dar acestea trebuie repuse la locul lor, acolo unde il au in toate civilizatiile, nu sa le zicem celor care vorbesc cinstit (nu demagogic) de Patrie si Patriotism: "Comunistule!", cum am mai auzit...
Vom comenta succint, in continuare, aceste insemne ale nationalului, valabile pentru oricare popor, si avatarurile lor in cultura romaneasca.
Un prim si necesar astfel de insemn statal (si national) il constituie spatiul geografic numit teritoriu. Acesta nu acopera, insa, intregul areal locuit de populatia romaneasca. Teritoriul Romaniei este "desenat" de granite pazite de structurile militare ale statului, cu tot ceea ce decurge de aici. Ele sint expresia legii inviolabilitatii si apararii integritatii si independentei de stat si de teritoriu si nici un guvern, stat sau popor din lumea aceasta nu gindeste altfel cind e vorba de teritoriile ei. Din aceste motive, relatiile internationale sint foarte sensibile la aceasta chestiune, totdeauna susceptibile de fel de fel de conflicte, inclusiv armate. Si tot de aceea, problema aceasta devine una centrala, majora, in conventiile si tratatele intre state. Oficial, noi declaram ca nu avem litigii teritoriale cu alte state, chiar daca exista chestiunea. Astfel de situatii sint mentinute deliberat, ele constituind, uneori, un eficient mijloc de intimidare diplomatica. Trimitem la polemicile ce au loc astazi despre "Legea minoritatilor", care a declansat, din nefericire, patimi, inclusiv nationaliste. Nu insistam.
Drapelul nostru insusit de inca 3 tari
Un alt insemn il reprezinta drapelul national. Asa il numesc toate statele: national! si nu se intrevede vremea cind vor fi dispuse sa renunte la el. Valoarea simbolica este evidentiata de faptul ca toate evenimentele politice, istorice, sportive, diplomatice etc., cu semnificatii deosebite, sint marcate de arborarea lui.
Aici am observat un fapt insolit, neintilnit pentru alte state. Drapelul national al Romaniei, tricolorul (in ordinea culorilor, de la stinga la dreapta: albastru, galben, rosu), cu o vechime de peste un secol si jumatate, intr-un mod condamnabil pentru diplomatia romana, este astazi insusit, ca drapel national, de inca trei tari: Ciadul, care are drapelul identic cu al nostru, Andora, care i-a asezat tricolorului o stema, ca si Moldova, de altfel, fara insa ca situatia Moldovei sa se compare cu a Andorei. De asemenea, drapelul nostru national nu este nici tricolorul cu stema decupata, cum il mai zarim si astazi arborat, la atitia ani de la evenimentele din decembrie 1989.
Memento: Toti vedem, de pilda, cum respecta francezii sau americanii drapelul national sau imnul de stat cu ocazia diverselor manifestari si cum, la noi, ca sa arboram drapelul national de Ziua nationala a Romaniei a fost nevoie de o lege in acest sens, care nici nu se respecta pe tot teritoriul Romaniei, din nefericire. Ar fi trebuit sa numaram, ca Pristanda din "O scrisoare pierduta", de I.L.Caragiale, cite tricoloruri au fost arborate de 1 Decembrie 2005, in Braila? Nu la ordinul Primariei, ci din initiative proprii.
TIPATESCU: Ei?... s-a pus patruzeci si patru de steaguri?
PRISTANDA (cu tarie): S-a pus, coane Fanica, s-a pus... Poate unul-doua sa le fi dat vintul jos... da' s-a pus...
TIPATESCU: Patruzeci si patru?
PRISTANDA: Patruzeci si patru in cap, coane Fanica.
TIPATESCU (razand): Nu umbla cu mofturi, Ghita. Nu m-am plimbat eu la luminate in trasura cu Zoe si cu nenea Zaharia in tot orasul? Tocmai ea, cum e glumeata, zice: "ia sa-i numaram steagurile lui Ghita..."
PRISTANDA (mihnit): Imi pare rau! tocmai coana Joitica, tocmai dumneaei, care de!... ne asteptam de la dumneaei la o protecte...
TIPATESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu rautate, a zis-o de gluma. Nu stie si nenea Zaharia si ea ca esti omul nostru...
PRISTANDA: Al dumneavoastra, coane Fanica, si al coanii Joitichii, si al lui conul Zaharia... Ei? si le-ati numarat, coane Fanica?... Ei? asa e? patruzeci si patru...
TIPATESCU: Vreo paispce... cinspce.
PRISTANDA: Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram: doua la prefectura. Si celelalte stiute. Aici, situatia era generata de mica afacere a lui Pristanda, pe principiul invocat al "familiei lui mari si a renumeratiei mici...dupa buget..."; Dar la noi? La noi, e vorba despre diminuarea constiintei nationale si a spiritului civic.
Toate statele mai au, apoi, o zi nationala, recunoscuta de celelalte tari ale lumii. Ar gindi, oare, americanul sau francezul sa renunte la ziua lor nationala, de dragul nu stim caror idealuri "generoase" potrivnice sentimentelor lor? Evident, e o intrebare retorica, ca multe altele de la acest paragraf. Conditiile noastre istorice specifice ne-a facut sa avem declarate, in timp, ca zile nationale, data mai multor evenimente: ziua proclamarii Regatului roman (10 Mai), ziua proclamarii Republicii Populare Romane (23 August) si ziua desavirsirii Marii Uniri (1 Decembrie).
In doar 50 de ani am avut patru imnuri nationale
Imnul national constituie un alt simbol. Contesta astazi cineva necesitatea imnului national al vreunei tari; sa zicem al Marseillaise-ei? S-ar contesta astfel intreaga istorie moderna a Frantei.
Facem si aici o adnotare, pentru ca nici imnul national romanesc nu a avut o soarta prea fericita. In doar 50 de ani am avut patru imnuri nationale. Dupa Imnul Regal, care a fost valabil din 1884 pina in 1947, urmeaza apoi precipitate de evenimente: Imnul pentru RPR (1947-1953), Imnul de stat al RPR (1953-1977), Imnul de Stat al RSR (1977-1989, Tricolorul, pe muzica lui C.Porumbescu) si Imnul de Stat al Romaniei. Acest imn este pe muzica lui A.Pann, versurile fiind ale unui patruzecioptist, A.Muresanu, Desteapta-te, Romane!
Se vede cu usurinta ca imnul a fost mai mereu conjunctural istoric, fiecare regim venind cu propunerea sa, pe cind citata Marseillaise, sa zicem, este "actuala" de peste doua sute de ani! (din 1792). Mai totdeauna imnul Romaniei a fost, apoi, excesiv de lung, cu multe strofe, de aceea a fost si este greu memorabil de catre cetatenii tarii. Mai spunem ca, institutional, nu se prea face nimic, la noi, in vederea insusirii imnului tarii si astfel, momentele cind acesta trebuie intonat intr-o anumita imprejurare, cu caracter oficial, de n-ar fi banda de magnetofon si statiile de amplificare, situatiile ar fi si mai penibile decit sint in mod curent, inclusiv pentru oamenii nostri politici, care mimeaza asincron cuvinte necunoscute, ca la un caraghios concurs Karaoke.
Toate statele mai au declarata o limba nationala, limba obligatorie pentru toti cetatenii ei, in comunicarea oficiala, evident. In multe tari dezvoltate, unde democratia este la ea acasa de secole, problema limbilor minoritatilor nici nu se pune.
"Nu va nemtiti, nu va rusiti, nu va unguriti nici voi; ramineti credinciosi numelui si limbii voastre!"
Fara prea multe argumente istorice, amintim doar vorbele lui Simion Barnutiu, scrise la 1848: "Nu ne-am ungurit, nu ne-am rusit, nu ne-am nemtit, ci ne-am luptat ca romani pentru pamintul si numele nostru, ca sa vi-l lasam voua dimpreuna cu limba noastra cea dulce ca cerul sub care s-a nascut. Nu va nemtiti, nu va rusiti, nu va unguriti nici voi; ramineti credinciosi numelui si limbii voastre! Aparati-va ca frati, cu puteri unite, in pace si in resbel." Asadar, cind un popor nu-si mai vorbeste limba el este, istoriceste vorbind, mort.
Un alt insemn al nationalului este, pentru multe popoare, religia. In ceea ce priveste religia ortodoxa, majoritara in Romania, i s-a reprosat ca este una supra-nationala, intinzindu-se din Orient catre Apusul Europei, cuprinzind multe state, unele chiar foarte diferite intre ele. Apoi, Biserica ortodoxa romaneasca a fost ea insasi motiv de multiple dispute si exagerari, pina la nerecunoasterea calitatii de biserica nationala acesteia etc.
In acest context, mai ramine totusi o marca a identitatii nationale, tot spirituala, si anume geniile acelui popor. Fapt incontestabil, arta este cea care permite identificarea cu o comunitate. Nimeni nu dovedeste vreo preocupare de acest fel, referitor la bunurile civilizatiei si tehnice, de exemplu. Toti beneficiem din plin de ele, toate sint aparate de brevete de inventii, dar consumatorul nu-si pune o astfel de problema. Nici macar n-o banuieste. Se urca in automobil, sa zicem, ultima cucerire a tehnicii, intoarce cheia in contact si pleaca la drum, fara sa se intrebe cine o fi inventat cutare componenta, sau alta si asa mai departe. Aceasta este valabil pentru toti factorii de civilizatie.
Cu faptul de cultura lucrurile stau altfel. Nimeni, absolut nimeni nu va asculta o fraza muzicala ori un vers fara sa se intrebe cine este autorul? Si nu este satisfacut pina nu afla si raspunsul la aceasta intrebare: Leopardi (italianul), Hugo (francezul), Lermontov (rusul), Eminescu (romanul) etc. In aceasta consta diferenta intre cultura si civilizatie; inca n-am zice "superioritatea", dar ceva pe aproape exista totusi. De aceea, o creatie populara, precum Miorita sau un artist cult pot fi emblematici, reprezentativi pentru o cultura. Noi il propunem, aici, pe Eminescu, dar la fel de bine pot fi numiti astfel si altii: L.Blaga,T. Arghezi sau M. Sadoveanu.
Cunoscute probleme, dar tot atit de controversate si chiar compromise.
