Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, a anuntat ca institutia are in plan lichidarea portofoliului de societati comerciale la care statul detine pachetele majoritare de actiuni. "Au mai ramas 60 de companii la care sintem actionari majoritari, adica mai putine decit am privatizat anul trecut, la care se adauga peste 300 de pachete minoritare ce pot fi vindute usor, neavind litigii care sa impiedice privatizarea, patrimoniul fiind cert", a declarat sursa citata. De asemenea, Atanasiu a punctat ca acum, pe ultima suta de metri, privatizarile merg mult mai greu, pentru ca in portofoliu au mai ramas unitati care nu trezesc interesul potentialilor investitori. "Nu ne-au ramas cele mai profitabile societati ci, dimpotriva, au ramas cele care se confrunta cu probleme economice si, in special, intreprinderi cu multe datorii. In schimb, mai sint si societati pentru care conteaza foarte mult decizia politicului" a spus Atanasiu. In acest sens el a dat ca exemplu societatile cu profil de activitate in domeniul cercetarii: "Chiar discutam cu reprezentantii Comisiei Europene despre privatizarea societatilor cu profil de cercetare - dezvoltare, care nu ar mai putea continua pe legislatia actuala pentru ca, altfel, ei vor bloca aceste privatizari, considerind ca este o forma de ajutor de stat clar, prin selectarea cumparatorului in functie de obiectul de activitate sau impunerea unor conditii precum pastrarea obiectului de activitate sau pastrarea angajatilor ori alte masuri care sa conduca la diminuarea pretului prin acordarea de ajutoare de stat", sustine presedintele AVAS. In plus, acesta a explicat ca exista, totusi, o temere cu privire la posibilitatea ca institutele de cercetare sa ajunga afaceri imobiliare. "In general, societatile de cercetare s-au privatizat cu PAS-ul, cu Asociatiile Salariatilor, care obtineau punctajul maxim prin aplicarea grilei prevazute in legislatie. Majoritatea lor a ajuns in situatii economico - financiare dificile. Mai rau, sint situatii in care PAS-urile nu au reusit sa isi respecte angajamentele de plata si pe cele investitionale prevazute in contractele de privatizare si au pierdut pachetul de actiuni, iar societatile respective au ajuns in insolventa", a spus Atanasiu.
De mentionat ca singurul institut de cercetare brailean pe lista AVAS-ului este SC "Ceprohart" SA Braila, societate pentru care a fost initiata anul trecut procedura de privatizare, fara a se ajunge la organizarea unei licitatii de vinzare a pachetului majoritar de actiuni detinute de stat. De altfel, salariatii institutului s-au constituit in asociatie, astfel incit sa participe direct la privatizare prin depunerea unei oferte privind cumpararea actiunilor.