O bună parte dintre brăilenii care locuiesc în zona centrală a oraşului au rămas, ieri, fără apă potabilă, după ce muncitorii care lucrează la şantierul de pe Calea Călăraşilor au spart conducta magistrală ce alimentează municipul. Avaria s-a produs în jurul prânzului şi pentru remediere a fost deplasată la faţa locului, mai precis în zona Piaţa Concordia, echipa de intervenţie a Companiei de Utilităţi Publice (CUP) Dunărea. Prima măsură aplicată a fost aceea a întreruperii conductei de apă aflate chiar sub calea de rulare a tramvaiului de pe Calea Călăraşilor. Aşa cum a explicat Dispeceratul companiei de apă-canal, zonele în care a fost oprită apa din cauza avariei au fost cele "riverane" magistralei sparte situate în avalul conductei. Ieri, la închiderea ediţiei, echipa de intervenţie încă mai lucra la remediere, iar estimările indicau posibila reluare a furnizării apei către consumatorii afectaţi abia în jurul orei 20.00.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.