Cei interesati trebuie sa stie ca pot beneficia, la cerere, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de un stimulent financiar lunar, egal cu 50% din salariul minim brut pe tara garantat in plata, stabilit prin hotarire a Guvernului, pentru fiecare elev si student angajat. Diferenta dintre stimulentul financiar lunar acordat si salariul realizat este suportata de catre angajator din fonduri proprii.
Potrivit Legii nr. 72/2007 care reglementeaza aceste aspecte, sprijinul financiar se acorda pe o perioada maxima de 60 de zile lucratoare intr-un an calendaristic. Angajatorii trebuie sa incadreze tinerii in baza unui contract individual de munca pe durata determinata, incheiat in conditiile legii, cu norma intreaga sau, dupa caz, cu timp partial sau a unui contract de munca temporara numai daca durata misiunii de munca temporara este egala sau mai mica decit durata vacantei. Nu beneficiaza de aceasta prevedere angajatorii care incadreaza elevi si studenti anterior datei de incepere a vacantei stabilite potrivit legii", se precizeaza intr-un comunicat al AJOFM Braila.
Pentru acordarea acestor facilitati financiare, angajatorii din Braila vor incheia cu AJOFM Braila, in termen de 30 de zile de la data angajarii elevilor si studentilor, o conventie. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul institutiei brailene din B-dul Dorobantilor, nr.603-605, parter, modulul nr. 5.