Avalanşă la Serviciul de Evidenţă a Persoanei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avalanşă la Serviciul de Evidenţă a Persoanei

Sute de brăileni au dat năvală la Serviciul de Evidenţă a Persoanei Brăila pentru a-şi scoate cărţi de identitate noi, deşi unii aveau acte valabile pentru a merge la vot. Sâmbătă, la cele patru servicii, respectiv Brăila, Făurei, Însurăţei şi Ianca, au fost eliberate 781 de acte de identitate, iar duminică, până la ora 17.00, s-au eliberat 449 de acte. Lucrătorii au eliberat cărţi de identitate sau cărţi de identitate provizorii numai persoanelor care aveau actele expirate sau pierdute, pentru ca acestea să poată merge la vot. Totuşi, multe persoane au profitat de programul prelungit al instituţiei şi au forţat nota pentru a-şi schimba buletinele, motivând că trebuie să voteze. Când au fost refuzaţi, angajaţii explicându-le că au acte valabile pentru votare, nemulţumiţii au venit chiar şi cu ameninţări.
După cum ne-a precizat şeful Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanei (SPCJEP) Brăila, Livia Damian, pe 28 iulie s-au eliberat 781 de acte de identitate, din care 505 CI (cărţi de identitate) şi 276 CIP (cărţi de identitate provizorii). La Serviciul Local Brăila, s-au eliberat 769 de acte, din care 497 CI şi 272 CIP, la Făurei - 1 CI, la Însurăţei - 4 CI, la Ianca 3 CI şi 4 CIP. Ieri, ne-a informat sursa citată, de la ora 8.00 până la ora 17.00, s-au eliberat 449 de acte de identitate, din care 432 CI şi 17 CIP. Astfel, la Serviciul Local Brăila s-au eliberat 243 acte, din care 240 CI şi 3 CIP, la Făurei - 71 de acte (66 CI, 5 CIP), Însurăţei 45 (44 CI, 1 CIP), Ianca - 90 acte eliberate (82 CI, 8CIP). Eliberările de acte de identitate s-a făcut pe baza cererilor primite toată săptămâna.
"Cererea a fost foarte mare deoarece, pe lângă cei care au venit cu acte expirate, au venit unele persoane şi pentru schimbări de domiciliu, acte care expiră în lunile următoare sau buletine fără termen de valabilitate. Acestea au fost respinse pentru că s-a lucrat pentru a-i pune în legalitate pe cei cu actele de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate. Unii au încercat, însă, inclusiv cu ameninţări adresate lucrătorilor, să forţeze mâna, spunând că vor să meargă la vor, dar nu aveau de ce să vină la noi întrucât aveau acte de identitate valabile pentru a vota", a spus Livia Damian.
În ceea ce priveşte cererile de eliberare pentru acte de identitate, sâmbătă şi duminică s-au depus 137 de cereri, 129 la Serviciul Local Brăila, 1 la Făurei, 0 la Însurăţei şi 7 la Ianca.
Pentru a oferi posibilitatea tuturor cetăţenilor de a merge la vot, serviciul a avut un program special în week-end, ieri, în ziua de vot, programul fiind până la ora 22.00. Şi în cursul săptămânii trecute, la Serviciul de Evidenţa Persoanei Brăila a fost program prelungit, aceiaşi lucrători fiind la muncă în fiecare zi, asta pentru că unii dintre angajaţi sunt în concediu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro