O autoutilitară care transporta alimente s-a răsturnat pe Șoseaua de Centură a Brăilei, luni seară. Echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila a intervenit pentru a-l scoate pe șofer din cabina avariată. Acesta era conștient și cooperant, după cum ne-a informat Biroul de Presă al ISU. Urmează ca Poliția să stabilească în ce circumstanțe s-a produs accidentul.
”Luni seară, în jurul orei 18:20, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din satul Țepeș Vodă, în timp ce conducea o autoutilitară pe DE 87, în afara orașului Brăila, dinspre strada Râmnicu Sărat către DN 2B, a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a brăileanului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila.