Autorul palmei ucigaşe din Chiscani, trimis la închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorul palmei ucigaşe din Chiscani, trimis la închisoare

poliţiştii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 2 ani şi 8 luni, pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte • cel săltat de oamenii legii era Dorin Gheorghiţă, de 35 de ani, condamnat iniţial la închisoare cu suspendare, pedeapsa devenind apoi cu executare • în octombrie 2014, localnicul din Chiscani a ajutat o consăteacă la tăiat lemne şi apoi, în urma unei altercaţii, a lovit-o cu palma, iar la scurt timp femeia a murit

 

Bărbatul din Chiscani care i-a tras o palmă peste faţă unei femei, iar acesta şi-a găsit sfârşitul, în urma loviturii, a ajuns la puşcărie. Este vorba despre Dorin Gheorghiţă, de 35 de ani, săltat zilele trecute de poliţişti. El a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM). Iniţial, chiscăneanul a primit pedeapsă cu suspendare, în prima instanţă, însă în urma apelului formulat de procurori i s-a dat condamnare cu executare.

Acum două zile, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Chiscani au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, de 2 ani şi 8 luni, emis de către Tribunalul Brăila pe numele localnicului. Ni s-a comunicat faptul că bărbatul de 35 de ani a fost condamnat de prima instanţă la data de 16.05.2016. Potrivit site-ului instanţei, inculpatul condamnat în ziua respectivă pentru infracţiunea de LCM era Dorin Gheorghiţă.

La începutul acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Tribnalul Brăila, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Dorin Gheorghiţă, din comuna Chiscani, pentru săvârşirea infracţiunii cu violenţă. Autorul agresiunii are antecedente penale.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori, în decembrie 2013, Steluţa Smeu s-a mutat împreună cu fiica sa minoră, Maria, în comuna Chiscani, pe strada Câmpului. Femeia convieţuia cu un chiscănean imobilizat din motive de sănătate şi se ocupa de treburile gospodăreşti. În ziua de 25 octombrie 2014, bărbatul imobilizat i-a cerut ajutorul consăteanului Dorin Gheorghiţă, care, timp de două ore, a spart lemne împreună cu un alt chiscănean. La un moment dat, Steluţa Smeu, aflată în stare de ebrietate, a început să-i insulte pe consătenii care spărgeau lemne iar Gheorghiţă s-a enervat şi a prins-o pe femeie de păr, lovind-o cu podul palmei în zona nasului. Femeia a început să sângereze abundent, dar a luat apoi copilul şi a plecat la Brăila, la locuinţa mamei sale, căreia i-a povestit despre agresiunea suferită, dovadă fiind chiar haina plină de sânge. Cea lovită s-a simţit tot mai rău, starea sănătăţii i s-a deteriorat treptat, iar pe 29 octombrie 2014 a murit. Potrivit raportului medico-legal de necropsie, “victima prezenta un traumatism cranio-facial minor cu echimoze periorbitare şi echimoză piramidă nazală”, care au produs un hematom subdural masiv de emisfer stâng (cheag de sânge) şi compresie cerebrală. Leziunile respective au condus la decesul victimei. Autorul agresiunii de la Chiscani a recunoscut că a lovit-o pe femeie cu podul palmei, o singură dată, în zona nasului, pe motiv că “era beată şi l-a insultat”. Pe 11 noiembrie 2015, împotriva inculpatului a fost luată măsura controlului judiciar.

Verdictul final în cazul agresorului din Chiscani s-a dat în data de 17 octombrie 2016, de Curtea de Apel Galaţi, când judecătorii au desfinţat sentinţa primei instanţe, din luna mai, şi au decis ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro