Autorul palmei mortale din Bărăganul rămâne în libertate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorul palmei mortale din Bărăganul rămâne în libertate

Tânărul de 23 de ani, din Bărăganul, care a omorât dintr-o lovitură un consătean de 41 de ani, rămâne în continuare în libertate. Ieri, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila care a cerut arestarea preventivă a lui Valentin Sfîrleajă. Săptămâna trecută, tânărul din Bărăganul, care i-a adus sfârşitul consăteanului său după ce l-a trântit cu capul de ciment, a fost reţinut pe ordonanţă pentru lovituri cauzatoare de moarte. Judecătorii Tribunalului Brăila au respins propunerea de arestare preventivă a lui Sfîrleajă Valentin şi au dispus măsura controlului judiciar, iar procurorii au făcut contestaţie, însă instanţa superioară nu le-a dat dreptate. "Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva încheierii de şedinţă din 12.08.2014, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 2471/113/2014. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă", este soluţia pronunţată de CA Galaţi.
În seara zilei de 11 august, tânărul de 23 de ani, care se afla pe terasa unui local din Bărăganul, a intrat în conflict cu localnicul Marian L. (41 de ani). Anchetatorii au stabilit că, în urma altercaţiei, Sfîrleajă i-a aplicat celuilalt o lovitură cu palma în zona capului. Cel lovit a căzut de pe scaunul pe care se afla şi s-a lovit cu capul de suprafaţa de beton a terasei, suferind leziuni care, ulterior, au dus la deces. La ora 21.00, ofiţerul de serviciu de la IPJ Brăila a fost sesizat telefonic de către dispecerul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila, despre faptul că, la ora 20.25, un echipaj al unităţii a fost solicitat la o intervenţie în satul Bărăganul. Ajuns la faţa locului, personalul medical a constatat decesul unei persoane, care prezenta semne de violenţă. Corpul victimei a fost transportat la morga Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila, pentru efectuarea necropsiei, medicul legist concluzionând că între leziunile suferite de victima şi deces există legătura de cauzalitate. Valentin Sfîrleajă a fost reţinut, pentru 24 de ore, în baza ordonanţei de reţinere emise de procuror, pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. El nu a ajuns însă în spatele gratiilor, fiind cercetat sub control judiciar, după cum au stabilit judecătorii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro