Un localnic din Tufeşti, care a dat o spargere la un cafe bar din comună, a reuşit să se înfrupte din "pradă" numai două zile. Atât le-a trebuit poliţiştilor până au stabilit că, T.I. , în vârstă de 34 de ani, din comuna Tufeşti, a pătruns prin efracţie în incinta café-barului, prin forţarea unei ferestre cu levierul, şi a sustras dintr-o magazie suma de 4.700 lei şi 7 cartuşe cu ţigări. Astfel, în urma cercetărilor efectuate de lucrătorii Poliţiei oraşului Însurăţei şi de la Postul de Poliţie Comunală Tufeşti, a fost identificat autorul furtului comis în noaptea de 4 spre 5 octombrie, în dauna unei societăţi comerciale din localitatea Tufeşti. Poliţiştii au recuperat de la suspect suma de 2.950 lei şi 6 cartuşe cu ţigări şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.