dezvoltare a municipiului Braila pe perioada 2008-2013.
Documentul, care cuprinde promisiunile si planurile autoritatilor,
descrie Braila anului 2013 ca un oras modern, civilizat, dezvoltat din punct de vedere economic, social si cultural, este insa foarte
departe de ceea ce reprezinta orasul acum, cind criza abia incepe
sa-l loveasca. Chiar daca este greu de crezut ca in numai 5 ani, se
pot schimba atit de radical fata orasului si mentalitatea locuitorilor
sai - pentru ca vorbim si despre asa ceva-, simplul fapt ca avem o
strategie multianuala oficiala si un plan pus pe hirtie este un pas inainte, fata de ce am avut pina acum.
Strategia este descrisa ca o "modalitate activa si sistematica de a
face fata schimbarii si de a contura viitorul, stabilind prioritati pentru
o mai buna utilizare a resurselor umane, financiare si
organizationale, reprezentind un document de planificare strategica
pentru comunitate. Initiativa elaborarii proiectului de Strategie este
rezultatul constientizarii ca sansa dezvoltarii competitive, de viitor, a
orasului, poate fi valorificata doar prin abordarea unei politici locale
coerente, de planificare strategica si de promovare economica
moderna, care sa permita incadrarea municipiului in actualele
tendinte de dezvoltare la nivel national si european".
Scopul declarat al strategiei este "realizarea unei dezvoltari
armonioase, prin atingerea obiectivului de coeziune sociala si
teritoriala, reducerea disparitatilor regionale si locale, asigurarea
premiselor necesare situarii Brailei printre orasele dezvoltate din
punct de vedere economic, asigurarea bunastarii cetatenilor
municipiului Braila, promovarea valorilor culturale si calitatea vietii,
precum si identificarea actiunilor tangibile si sustenabile care pot da
rezultate si pot defini viitorul durabil al orasului, intr-un mediu
sanatos si curat".
Documentul este structurat pe 10 capitole, dintre care primele cinci
cuprind o analiza de identificare a scopului, misiunii, principiilor si
valorilor care stau la baza activitatii municipalitatii in urmatorii ani,
precum si a obiectivelor strategice si directiilor de dezvoltare
sectoriala. Astfel, la capitolul "Viziune", edilii vorbesc despre
"redefinirea ratiunii de a fi a Brailei, intr-un mediu concurential".
Potrivit strategiei aprobate de consilierii municipali, "pina la sfirsitul
anului 2013, Braila poate deveni un centru regional modern,
dezvoltat si prosper, un nod naval comercial important, o destinatie
turistica atractiva, un loc placut in care sa traiesti, sa muncesti si sa
studiezi, un oras cu autoritati locale responsabile si deschise, cu
cetateni activi si o comunitate de afaceri dinamica si implicata.
Centru urban cu traditie comerciala, Braila va deveni un oras
caracterizat prin stabilitate economica, o piata a locurilor de munca
flexibila si adaptata nevoilor locuitorilor sai, un oras ce va oferi
produse specifice, apreciate de cei care-l tranziteaza, un oras in
care serviciile vor cunoaste o crestere spectaculoasa, iar
performanta va fi deviza celor ce ofera. Braila trebuie sa devina un
centru universitar important, care sa ofere specialisti pregatiti
profesional pentru activitatea socio-economica a orasului, putind
astfel influenta decizia tinerilor intelectuali braileni de a ramine
“acasa”. Patrimoniul natural al orasului, care ofera spatii si activitati
de petrecere a timpului liber, va fi prezervat si valorificat durabil,
prin grija si respectul membrilor comunitatii. Braila va deveni un
oras mai curat, atragator, civilizat, cu multe spatii verzi, recunoscut
pentru frumusetile sale".
Extindere spre Galati, dar si spre Chiscani, Cazasu, Vadeni
Edilii au in vedere si constituirea, in urmatorii 5 ani, a mult-
discutatei zonei metropolitane, care, dupa opinia lor, ar da un nou
impuls dezvoltarii economice si nu numai, a Brailei si Galatiului:
"Constituirea unui spatiu policentric si echilibrat, ca factor decisiv
pentru o mai buna accesibilitate si pentru dezvoltare economica
durabila, constituie un deziderat ce se va realiza prin infiintarea
zonei metropolitane la nivelul regiunii Braila- Galati, intr-un viitor
apropiat. Se vor crea, astfel, premisele atragerii de fonduri si
investitii, se vor dinamiza sectoarele constructiilor, serviciilor si
turismului. Realizarea acestui proiect, dorit la ora actuala de
autoritatile locale municipale si judetene ale Brailei si Galatiului, va
asigura descongestionarea celor doua orase, dezvoltarea lor
arhitecturala unitara, accesarea, prin asociere, a fondurilor
europene destinate dezvoltarii regionale si prin aceasta, crearea
unor conditii civilizate de viata pentru toti locuitorii acestei zone
metropolitane".
De asemenea, autoritatile au in vedere aplicarea unei politici de
"dezvoltare controlata" a municipiului, prin zona periurbana extinsa
Chiscani, Cazasu, Vadeni, in principal, prin achizitionarea de
terenuri situate in zonele amintite, pentru realizarea de obiective
publice, locuinte sociale, spatii verzi,.
Valorile pe care autoritatile se angajeaza ca le vor promova in
urmatorii 5 ani sint, printre altele: * respectarea dreptului de a
accesa informatia publica, transparenta si consultare * respectarea
independentei si individualitatii fiecarei fiinte umane * respectul
pentru demnitatea umana, libertatea alegerii si egalitatea de sanse
* asumarea responsabilitatii. La capitolul "Obiective", Strategia
vorbeste despre: * integrarea in sistemul european de transport a
infrastructurii rutiere din municipiu, fluidizarea traficului si
imbunatatirea sigurantei circulatiei * modernizarea si extinderea
retelei de utilitati publice si asigurarea accesului tuturor cetatenilor
municipiului la utilitati publice * pastrarea, conservarea si
amendajarea zonelor verzi existente, precum si identificarea si
amenajarea de noi spatii verzi * promovarea potentialului turistic
local si statutului de port maritim, astfel incit Braila sa devina o
destinatie atractiva pentru turism si afaceri * reinvierea traditiilor si
legendelor orasului, refacerea si utilizarea hrubelor ca obiectiv
turistic, marturii ale istoriei Brailei * promovarea Brailei ca pol
cultural regional, prin valorificarea patrimoniului multietnic si
multicultural * crearea unui sistem de servicii sociale individualizate, centrate pe nevoile populatiei aflate in dificultate *crearea unui cadru propice incurajarii constructiei de locuinte * crearea unui cadru propice sustinerii sportului de performanta si incurajarea practicarii activitatilor sportive de catre cetateni.