Deşi a trecut aproape o săptămână de când deţinutul de 17 ani a evadat din Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti, poliţiştii nu au reuşit încă să dea de urma lui. Vasluianul Viorel Brânză a fost dat în urmărire la nivel naţional, poliţiştii din întreaga ţară fiind în alertă pentru prinderea şi încarcerarea fugarului. Oameni legii iau în calcul toate variantele şi scotocesc tot judeţul pentru a-l găsi pe deţinutul evadat. Este posibil ca, imediat după ce a fugit din penitenciar, el să se fi urcat în vreo maşină de ocazie, înainte ca angajaţii PMT Tichileşti să dea alarma, şi să se fi oprit prin cine ştie ce colţ al ţării. O altă variantă ar fi aceea ca tânărul evadat să stea ascuns pe undeva, însă, chiar şi aşa ar fi trebuit oricum să iasă pentru a-şi căuta de mâncare, mai ales că din penitenciar nu a putut să plece cu provizii de hrană. Varianta ca evadatul să se fi oprit pe la vreun cunoscut este puţin probabilă, asta pentru că, pe perioada detenţiei, nu a fost vizitat de nimeni, nici măcar de vreun membru al familiei, care oricum este la Vaslui.
Reamintim că, în ziua de 11 februarie, la ora 20.10, Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Braila a fost sesizat de lucrătorii PMT Tichileşti cu privire la faptul că, în urma efectuării apelului de seară, s-a constat lipsa numitului Viorel Brânză (17 ani), deţinut în această unitate. Minorul era în închisoare din data de 12 mai 2010, aflându-se, în regim deschis, în executarea unei pedepse de 1 an şi 4 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Imediat, comanda IPJ Brăila a dispus instituirea de filtre, compuse din poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi, la toate ieşirile din judeţul nostru, pentru depistarea şi prinderea acestuia. Deoarece nu a fost depistat, poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale l-au dat în urmărire la nivel naţional. În continuare se efectuează investigaţii în teren pentru prinderea şi încarcerarea deţinutului. Evadatul Viorel Brânză este născut la data de 1 septembrie 1993, în judeţul Vaslui, şi are domiciliul în satul Râşniţa, comuna Laza. El are următoarele semnalmente: înălţime -170 cm, corpolenţă atletică, faţa ovală, părul şaten închis. La data evadării purta geacă de culoare gri, fes negru, pantaloni uzaţi tip blue jeans de culoare albastră, bocanci negri.
După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al PMT Tichileşti, Ionel Dincă, deţinutul a avut un comportament bun pe perioada detenţiei, iar luna viitoare urma să intre în comisia de liberare condiţionată.