Autorităţile brăilene aşteaptă reacţia Bucureştiului la documentaţia privind deschiderea universităţii de stat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorităţile brăilene aşteaptă reacţia Bucureştiului la documentaţia privind deschiderea universităţii de stat

Materialul de prezentare întocmit de autorităţile locale brăilene, în vederea deschiderii unei universităţi de stat la Brăila, a fost depus la modul oficial la începutul săptămânii, la Bucureşti. Cei care au îndeplinit sarcina au fost inspectorul şcolar general Viorel Mortu şi Adrian Goanţă, decanul Facultăţii de Inginerie din Brăila. "Cei de la Bucureşti trebuie să studieze acum materialul de prezentare depus de noi, să facă observaţii, dacă au, iar noi vedem cum le rezolvăm. Ne-am angajat că vom pune la dispoziţie tot ce e necesar pentru realizarea universităţii, inclusiv burse. Sper ca într-o perioadă destul de scurtă să avem schimbul de opinii cu Bucureştiul, să completăm ce mai ţine de noi, pentru ca apoi să se discute totul la nivel guvernamental", a precizat primarul Aurel Simionescu.

Legat de învăţământul preuniversitar, edilul-şef a declarat că, aşa cum a promis, pe data de 1 septembrie s-au făcut controale în unităţile de învăţământ din municipiu, pentru a se verifica stadiul lucrărilor de reabilitare şi igienizare, şi, deşi nu e totul perfect, situaţia nu e dezastruoasă: "S-a făcut un inventar şi situaţia nu este foarte rea. Mă rog, mai sunt unităţi unde curăţenia s-a realizat până acum în proporţie doar de 80%, în alte şcoli mai e de luat gunoiul din curte, la altele de reparat faţada sau de igienizat grupurile sanitare...Mă rog, lunea viitoare mai verificăm o dată... Pe mine mă îngrijorează cel mai mult unităţile care ar fi trebuit reabilitate pe bani guvernamentali şi care au rămas în aer....Asta e problema. Nu ştiu ce o să facem cu ele", a încheiat primarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro