Autobuz «Braicar» în flăcări | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autobuz «Braicar» în flăcări

* cel mai probabil, un scurtcircuit produs la motor a declanșat incendiul, spun martorii * din fericire, nu se aflau călători în autobuz, aceștia fiind rugați să coboare la Capătul liniei 2, în Hipodrom, pentru că șoferul fusese alertat de mirosul persistent de încins * n-a mai apucat să meargă la garaj, flăcările izbucnind în partea din spate, la compartimentul motor așa că șoferul a oprit mașina în dreptul Dispeceratului Braicar și a chemat pompierii

 

Unul dintre autobuzele operatorului local de transport în comun - “Braicar” - a luat foc în mers. Incidentul ce ar fi putut avea urmări grave s-a petrecut pe strada Pietății, chiar în dreptul Dispeceratului "Braicar". Polițiștii au blocat și deviat traficul rutier în zonă, pentru circa o oră.

Din primele informații, se pare că șoferul a simțit miros de fum, iar în bord s-a aprins un martor ce semnala o defecțiune la motor. Așa că a lăsat călătorii la capătul linei 2 din Hipodrom, a informat dispeceratul societății cu privire la mirosul de fum și urma să se retragă de pe traseu, la garajele “Braicar”. Numai că, în dreptul Dispeceratului operatorului de transport, a izbucnit incendiul la motor, iar flăcările s-au extins în partea dreaptă-spate. Conducătorul auto a sunat imediat la 112, cerând ajutorul pompierilor. Deplasați de urgență la fața locului, salvatorii au lichidat imediat incendiul, apoi au început evaluarea pagubelor. Varianta oficială la care s-a ajuns în urma anchetei realizată la fața locului de către lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, este că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurt-circuit la instalația electrică. Au ars componente din plastic și cauciuc din compartimentul motor iar partea exterioară din spate a fost serios degradată, fără a fi afectat interiorul.

Cornel Săndulescu, directorul “Braicar”, ne-a declarat că autobuzul se retrăgea de pe traseu, iar în bord s-a aprins un martor care semnala avaria. La scurt timp, flăcările au cuprins partea din spate a autovehicului, iar șoferul s-ar fi panicat și a chemat pompierii. "Din fericire nu erau călători în autobuz pentru că preventiv șoferul îi debarcase la rondoul de la capătul liniei 2, din Hipodrom. Nu a mai apucat însă să ajungă cu mașina la Garaj, așa cum fusese instruit, pentru că au apărut flăcările", ne-a declarat sursa citată.

De precizat că autobuzul care a luat foc este marca BMC (British Motor Corporation), realizat la fabrica din Turcia, și face parte dintre primele loturi cumpărate de Primăria Brăila, undeva prin 2004. Întâmplător sau nu, șoferii de la "Braicar" au reclamat în mod insistent pe perioada grevei spontane de 8 zile de la finele lunii mai, că o bună parte din flota operatorului de transport, mai cu seamă autobuzele vechi, se confruntă cu grave probleme tehnice.

Sursa VIDEO: FACEBOOK

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro