Un şofer brăilean de 23 de ani s-a oprit cu autoturismul "Hyundai Santa-Fe" într-un copac de pe marginea şoselei. În urma impactului, cel aflat la volan a scăpat cu răni uşoare.
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de 27 aprilie, la ora 1.00, în afara comunei Bărăganul. Personalul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 chiar de şoferul care nu a mai putut stăpâni volanul. Marius V. le-a spus poliţiştilor că în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea sa. "După primirea sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma primelor cercetări, a stabilit că brăileanul V.Marius (23 de ani), în timp ce conducea autoturismul, pe sectorul de drum menţionat, dinspre Brăila către Slobozia, a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcţiei lui de mers şi a intrat într-un copac ornamental", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. În urma acestui eveniment, conducătorul auto a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportat la Spitalul Judeţean Brăila, pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa alcoolului. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.